Cu siguranță frații Duffer au vrut să depășească limitele normalității, cu serialul „Stranger Things”. Și cum altfel să ajungi la cele mai mari frici ale oamenilor, dacă nu prin intermediul unor teorii ale conspirației? Ei au profitat de acest lucru și au realizat unul dintre cele mai de success seriale de pe Netflix, aflat acum la al treilea sezon!
Evident, există destul de multe părți care vin din imaginația regizorilor. Probabil, nimeni nu și-ar dori ca Dart să existe cu adevărat!
Cu toate acestea, entuziaștii teoriilor conspirative, sigur vor fi interesați de părțile mai puțin fictive ale serialului. Chiar dacă Hawkins, Indiana nu există, protagonistul „Stranger Things”, Gaten Matarazzo a dezvăluit că povestea este inspirată de un loc real: „Se bazează (serialul), pe un loc din Montauk, New York, numit „Camp Hero”. Au existat zvonuri care spuneau că în timpul Războiului Rece, spionii guvernamentali făceau experimente pe oameni. Se bazează pe acel laborator guvernamental”.
„Camp Hero” este o fostă bază militară care face parte din Parcul de Stat Camp Hero. Deși, acum oamenii merg acolo pentru plimbări prin pădure sau călărie, se pare că în trecut, nu se desfășurau activități la fel de plăcute. Se zvonește că în cadrul „Poiectului Montauk”, Guvernul răpea oameni, pe care făcea diferite experimente de contolul al minții sau încercări de călătorie în timp.
Baza militară nu este o sursă de inspirație doar pentru „Stranger Things”. În 2013, regizorul Christopher Garetano, a regizat filmul „Montauk Chronicles”, după ce a auzit o serie de povești bizare despre acel loc. De asemenea, Garetano, care a crescut în zonă, a povestit istoria din spatele turnului de control și într-un episod al documenarelor „Dark Files”.