ATB este cu siguranță îndrăgostit de România, ținând cont că ne-a vizitat țara de o mulțime de ori. De data aceasta, noi ne-am întâlnit cu el la Neversea și am stat la povești, aflând mai multe secrete despre industria muzicală.
„Industria se schimbă în fiecare zi. Aș spune că în ziua de astăzi companiile și casele de discuri devin din ce în ce mai mici, nu mai au aceeași putere ca pe vremuri. Acum totul e în avantajul producătorilor sau compozitorilor. Dacă lucrezi la ceva unic, poți să ai succes chiar dacă nu ai în spate o casă de discuri. Sunt o mulțime de oameni creativi, care nu au avut o șansă înainte, dar o pot avea acum. Poți acum să ai succes pe cont propriu!”, a spus ATB.
ATB asculta încă din copilărie muzică electronică, iar cei care l-au influențat în cariera au fost chiar pionierii acestui stil muzical:
„În copilărie îi ascultam pe Jean Michel Jarre, pe Michael Crețu, ei au fost fondatorii muzicii electronice oarecum. M-am îndrăgostit de muzica lor și ei au reușit să mă inspire”, a spus ATB.
Dacă încă te gândești la o carieră în industria muzicală, iată care este sfatul lui ATB, care este deja un veteran în acest domeniu:
„Apucă-te de muzică pentru că îți place, nu o face pentru faimă sau pentru bani. Și fă muzică pentru o perioadă mai lungă de timp, nu îi copia pe alții, inspiră-te, dar nu copia!”