Cine este artista care a apărut „camuflată” la Săptămâna Modei de la Paris

Uite cine este cântăreața care a apărut camuflată la Săptămâna Modei de la Paris!

Cardi B a reușit să facă senzație la Săptămâna Modei de la Paris, după ce a apărut complet camuflată, în fața Turnul Eiffel. Artista a purtat un costum creat de Richard Quinn, realizat dintr-un material înflorat, ca îi acoperea tot corpul, inclusiv chipul.

Artista a purtat outfit-ul în fața turiștilor din Paris, iar câțiva fani au comparat ținuta lui Cardi cu o perdea de duș, cu costumul lui Jedi sau cu o rochie de-a Doamnei Doubftire.

Evident, toată lumea a fost curioasă dacă artista putea să vadă prin materialul care îi acoperea chipul, așa că aceasta le-a dovedit tuturor că poate să se deplaseze fără probleme, fără să aibă nevoie de un însoțitor.

Creațiile lui Richard Quinn au fost pe val în ultima perioadă, iar Kendall Jenner a purtat una dintre rochiile sale, la gala Premiilor Emmy. Modelul și-a făcut apariția la eveniment, purtând o rochie tip sirenă, cu print floral, accesorizată cu o maletă din latex.

Outfitul lui Cardi B le-a supărat pe franțuzoaice

Ținuta lui Cardi le-a deranjat extrem de mult pe femeile musulmane din Franța, care au considerat ipocrită legea prin care le este interzis să își acopere chipul în public. Respectiva lege a fost adoptată în 2010 și interzice cetățenilor purtarea articolelor vestimentare care ascund chipul în public.

Deci Cardi B poate să poarte așa ceva, dar eu sunt amendată cu 500 de euro, de fiecare dată când ies din casă. Foarte tare”, a scris Tyscany Bernier, o femeie musulmană, stabilită în SUA.

Dacă femeile musulmane se îmbracă așa, spunem că sunt teroriste, dar dacă o vedem pe Cardi așa, ea este fabuloasă?”, a scris o altă utilizatoare pe Twitter.

Femeile din Franța, care încalcă respectiva lege, pot fi amendate cu 150 de euro, iar în cazul în care nu plătesc suma într-o lună, sunt obligate să urmeze niște cursuri de educație civică.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.