Zendaya, îndrăgostită de un coleg de breaslă. Cine este cel care ar fi cucerit-o pe actriță!

Zendaya, îndrăgostită de un coleg de breaslă? Uite cine a cucerit-o!

Zendaya a fost mereu discretă cu viața ei amoroasă, însă de curând, aceasta a fost surprinsă în compania unui coleg de breaslă, la o întâlnire romantică. Actrița ar fi fost la cinema, alături de Jacob Elordi, colegul ei din serialul „Euphoria”, după cum relatează Us Weekly.

Erau doar ei doi împreună. Zendaya avea o pungă de popcorn, iar Jacob încerca să nu iasă în evidență, purtând o șapcă mare, care îi acoperea fața”, a declarat o sursă pentru Us Weekly.

Zendaya nu a confirmat deocamdată dacă relația dintre ea și Jacob este doar una de prietenie, sau dacă este vorba de ceva mai mult.

Totuși, zvonurile legate de o relație între cei doi au apărut încă din vară, când aceștia au fost văzuți împreună, în timpul unei vacanțe în Grecia. Atunci, câțiva turiști i-au fotografiat pe cei doi, în timp ce se plimbau pe lângă ruinele unui templu, încercând să nu atragă prea mult atenția.


În urmă cu câteva luni se zvonea că Zendaya ar avea o relație cu Tom Holland, actorul din Spider-Man, iar o sursă a confirmat în luna iulie că aceștia ar fi împreună. Însă la scurt timp, cei doi actori au dezmințit zvonurile, glumind pe seama titlurilor apărute despre ei.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.