„Dacă nu te potolești, te las aici!”, aud în spatele meu o mamă care răcnește către un copil de vreo patru ani, ce plânge în mijlocul unui trotuar, plin de necunoscuți. „Ah! Dacă o să se împiedice vreodată în propria-i anxietate, sentimente de abandon sau va rămâne împotmolit în relații codependente, să fii surprinsă, bine? Să spui că nu înțelegi de ce este emotiv, agitat sau anxios”, mi-am zis în gând.
Eu și mulți alții (copii sau părinți, adolescenți sau adulți) am auzit deseori asemenea fraze stereotip, însă nu m-am întrebat multă vreme ce impact au asupra mea. Ce auzi de fapt și la ce te expun corecturile astea?
Eric Berne, părintele analizei tranzacționale, spunea că atunci când ești copil, ai darul de a auzi exact ce se spune, conștient, inconștient, verbal, non-verbal. Nu auzi doar: „Dacă nu te potolești, te las aici!”, ci încasezi mesajul pe deplin: „M-am săturat de tine și de porcăriile tale de frici și emoții!” și înțelegi „Sunt exasperant, sunt de nedorit!”.
Expunerea la asemenea mesaje riscă să te modeleze, în mod inconștient. Iar dacă impactul este semnificativ, e recomandat să faci terapie.
Trebuie să știi, însă, că am extrem de multă compasiune pentru părinți și știu că, deși unele comportamente și gesturi par aberante, puerile și revoltătoare, ele sunt de cele mai multe ori inconștiente și neintenționate.
Problema e: ce credințe limitative ai fi putut încasa („internaliza”) și cum poți să scapi de ele. Se numesc „credințe limitative”, pentru că ele îți ciuntesc, într-un fel sau altul, autenticitatea, spontaneitatea și capacitatea de a trăi fericit.
Iată, deci, o listă de zece porcării populare, pe care le-ai fi putut auzi, traduse și contrazise, urmate de ce ai putea crede în schimb, ca viața să fie puțin mai fluidă și fericită.
1. „Nu există nu pot, există nu vreau!”
O aud cel mai des și cred că este unul dintre cele mai eficiente leacuri anti-stimă de sine. Implică faptul că, dacă tu nu ești veșnic disponibil și dispus, atunci înseamnă că tu și intențiile tale sunteți chestionabili. Te împingi mult peste limita ta de confort în relație cu orice, mai puțin cu tine și nevoile tale.
Soluție: Nu există „întotdeauna pot” și nici „întotdeauna vreau”, iar ce pot și ce vreau vor fi uneori lucruri diferite în circumstanțe diferite. Tu singur știi ce poți sau ce vrei să faci și pentru asta trebuie să-ți dai timp, spațiu și grijă.
2. „Dacă nu faci X lucru, te las aici”
Practic, ți se spune, „te iubesc, doar dacă faci X, Y, Z!” și că dacă refuzi să te conformezi, vei fi automat abandonat. E totul sau nimic, echivalentul american al lui „my way, or the highway!”. Iar ăsta este ultimul lucru pe care vrea să îl audă oricine, cu atât mai mult un copil care este dependent de siguranța relației pe care o are cu părintele lui.
Problema: O asemena credință limitativă are darul să îți altereze în foarte scurt timp stima de sine, îți insuflă anxietate de abandon și te face să crezi că nu ești demn de iubire, decât dacă te conformezi. Sau că ceilalți, dacă nu execută automat ce îți dorești tu, nu mai sunt demni de iubit.
Soluția: E important să știi, încă de mic, că meriți să fii iubit, chiar și atunci când nu faci ce așteaptă lumea de la tine și că oricine te șantajează în felul ăsta, după toate probabilitățile, nu merită timpul și atenția ta.
3. „Fii cuminte, că mă superi!"
Altfel spus, „dacă nu te conformezi, nu am să te mai iubesc!”. Afirmația asta este o măsură de control cu o nuanță de șantaj, care implică faptul că tu, ca și copil, comportându-te într-un fel anume riști (brusc) să pici din grațiile părintelui tău. Pentru un copil, noțiunea asta este profund deranjantă (chiar și ca adult, probabilitatea să pierzi afecțiunea cuiva pe care îl iubești e cel puțin neplăcută).
Problema: Nu „fii cuminte!” este problema, ci încărcătura pierzi iubirea celorlalți. Asta îți poate crea o serie de probleme de atașament și te poate face să vrei să testezi constant statutul relației tale cu ceilalți, din teama că celălalt va înceta să te mai iubească pentru că tu ești în neregulă.
Soluția: Feedback-ul pe care îl primești despre comportamentul tău și ce impact are asupra altora te ajută să îți dezvolți empatia, responsabilitatea și imaginea de sine. Adesea, n-ai habar ce impact poate avea comportamentul tău, deci e nevoie să știi dacă ceva e în neregulă. Important este să iei feedback-ul, nu respingerea sau presupunerea că celălalt te va părăsi.
4. „Mă faci de râs”
Preferata mea! Transferul direct al rușinii părintelui asupra copilului. Ce se întâmplă este că părintele însuși simte o oarecare doză de rușine, de care îl face responsabil pe copil (fiindcă el însuși nu știe cum să se gestioneze). Iar copiii, adesea, preiau și-și asumă această rușine ca fiind a lor.
Problema: Mesajul rușinii nu este „ai greșit, ci EȘTI greșit”. Poți ajunge să simți în mod constant că ceva este în neregulă cu tine sau poți dezvolta varii forme de anxietate și stres.
Soluția: Amintește-ți însă că nu ești sursa rușinii nimănui, nu poți fi. Sursa rușinii cuiva este în experiența lui.
5. „Potolește-te, că te pocnesc!”
Amenințările creează tot felul de comportamente nesănătoase sau riscante, înrădăcinate în anxietate. Pentru că atunci când ești agitat, corpul și mintea ta sunt deja în alertă și caută o soluție ca tu să te reliniștești. Iar atunci când, în loc să te ajute să te liniștești (pentru că nu ai cum să știi asta, ca copil), cineva te amenință, gradul de confuzie și anxietate cresc simțitor.
Problema: Îți creează o legătură directă între propria ta anxietate și un atac iminent. Adaugă strat de anxietate peste strat de anxietate, iar asta este rețeta pentru panică.
Soluția: Încearcă să te oprești, să fii blând cu tine însuți și să înveți să îți gestionezi și liniștești anxietatea. Ea este normală și normal este să fi fost ajutat să te autoliniștești (cum se comportă ceilalți cu noi devine un model pentru cum ne comportăm noi cu noi). Dacă asta a lipsit, atunci cere sprijin cum să eliberezi, în singuranță, tensiunea înghețată în corpul tău.
6. „De ce X-ulescu poate să facă asta și tu nu poți?”
Fraza asta pare luată dintr-un manual special conceput pentru diminuarea stimei de sine, de la secțiunea „cum cultivăm sentimente de inferioritate”.
Problema: Dacă preiei asta, te predispune la sentimente de inferioritate, anxietate de performanță și depresie, toate bazate pe credința eronată că toți ar trebui să avem aceleași veleități și interese, altfel suntem invalizi.
Soluția: Comparația socială este inevitabilă, însă e important să ții minte faptul că suntem unici. Tu nu ești inferior. Iar când auzi „da’ de ce nu faci și tu ca...?”, ai o alegere: ori devii curios despre X-ulescu și înveți de la el (dacă e o abilitatea pe care vrei să o dezvolți), ori accepți că nu te interesează să strălucești în ceea ce face X-ulescu și te concentrezi pe abilitățile și atributele tale.
7. „Când oi fi pe banii tăi, atunci să comentezi”
Aka „Eu plătesc pentru existența ta, deci ea și opiniile tale îmi aparțin!” sau ceva pe-aproape. Ce transmite asta este faptul că nu ai voie, în esență, să fii independent, să ai limite sau să fii respectat. E atât de toxică, pentru că implică faptul că ar trebui să-ți câștigi dreptul la a avea opinii și nevoi.
Problema: Este credință limitativă care, internalizată, asigură normalitatea abuzului din viața ta, de la probleme cu stima de sine la relații codependente și abuzive – ceea ce este absolut anormal.
Soluția: E foarte important să îți exprimi nevoile, să pui limite sănătoase și să protestezi, atunci când nu sunt respectate. Oricine îți cere să renunți la asta și invocă faptul că îți face o favoare, încearcă să abuzeze.
8. „Învață, că înveți pentru tine”
Fraza motivațională smulsă drept din cultul lui „Pentru că trebuie”. Este adevărat că înveți pentru tine, dar problema ta atunci nu e pentru cine înveți, ci pentru ce? Iar ce primești aici este de fapt în vecinătatea lui „Habar n-am, dar trebuie făcut, așa că fă-o pentru că trebuie și nu mă sâcâi!”. Ceea ce este, în esență, o porcărie, pentru că ești lăsat singur în confuzia și frustrarea ta.
Problema: Fără nicio noimă, „trebuie” inhibă tendința ta naturală de a reflecta la sensul experienței din prezent și concordanța acesteia cu scopurile și valorile tale. Promovează o viață nesatisfăcătoare, marcată de obediență și dependență.
Soluția: Într-adevăr, înveți pentru tine. Și e important să știi și că uneori faci lucruri care nu sunt taman plăcute, însă niciodată fără să te întrebi ce e important pentru tine. Întreabă-te „Ce vreau eu?” ca să creezi o viață care să aibă sens pentru tine.
9. „Nu trebuie să ai emoții”
Zis altfel „N-ai voie să fii vulnerabil!”. Ceea ce este, pe scurt, o anulare atât a umanității tale (cu toții suntem vulnerabili, uneori), a emoționalității tale (care este normală) cât și a experienței tale din clipa respectivă.
Problema: Dacă absorbi un astfel de mesaj, poți ajunge să îți negi propriile reacții emoționale, crezând că sunt anormale sau inadecvate și dezvoltă tot felul de comportamente de evitare (dependențe de substanțe) menite să îți ascundă anxietatea și rușinea de a pierde controlul.
Soluția: Nicio frică nu dispare dacă îți spui „eu nu am această frică!”. Vei avea emoții, vei simți vulnerabilitate și este în regulă. Nu le poți stârpi și nici nu ar fi normal să o faci. Ce poți să faci este să înveți să îți gestionezi emoțiile, să îți accepți vulnerabilitatea și să îți oferi ajutor prin ea.
10. „Viața e grea”
Este o afirmație incompletă, pentru că în realitate, viața este ȘI grea. Nu DOAR grea. Practic, odată cu afirmația asta, părintele dă moștenire starea sa din momentul respectiv: dezamăgirile, limitele, eșecurile și durerile sale. Iar odată preluate, ele devin, din nefericire, așteptările pe care și copilul le are în viață.
Problema: Oricine preia un asemenea mesaj, tinde să se cableze pentru depresie, deznădejde, anxietate, frustrare, pentru că nu există niciunde modelată așteptarea corectă că viața este și bună.
Soluția: E inerent să te concentrezi pe ceea ce nu funcționează sau nu merge bine, așa este cablat creierul nostru, să încerce să rezolve orice îți provoacă disconfort. Însă, nu poți traversa cu ușurință momente în care viața este grea, fără conștiința faptului că ea este și bună. Așa că, te încurajez să începi să aduni dovezi în fiecare zi pentru cât de bine merg lucrurile în viața ta, oricât de mici, dacă vrei să corectezi perspectiva asta.
Disclaimer: Există posibilitatea să fi auzit lucrurile de mai sus și să nu te fi impactat în felul pe care-l descriu eu. Articolul ăsta conține posibilități și nu certitudini. Așa că, dacă nu te simți atins în felurile astea de expresiile pe care le-ai auzit, este total ok. Poți să îți iei de aici un model pentru cum poți să raționezi cu și să demontezi orice tâmpenie pe care ai fi internalizat-o și care nu mai are niciun sens pentru tine acum.
Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.
