După ce Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, au hotărât să facă un pas în spate şi să se distanţeze de îndatoririle pe care le aveau, se pare că în sfârșit au ajuns la un consens cu casa regală.
Așadar, cei doi își vor pierde titlurile de „Alteță regală”, anunță Palatul Buckingham. De asemenea, ducii de Sussex nu vor mai primi bani din fonduri publice pentru îndatoririle regale, conform BBC. În plus, începând cu primăvara acestui an, cuplul nu o va mai reprezenta formal pe Regina Elisabeta a II-a.
Mai mult, Harry și Meghan au anunțat că intenționează să returneze banii primiți pentru renovarea vilei Frogmore Cottage, în valoare de 2,4 milioane de lire sterline. Aceasta va rămâne reședința lor din Marea Britanie, conform unui comunicat al Palatului Buckingham.
„Cu binecuvântarea Reginei, cei doi vor continua să conducă mecenatele și asociațiile private. În timp ce nu vor mai putea reprezenta în mod oficial Regina, cuplul de Sussex a menționat în mod clar că tot ce vor face în continuare va fi în acord cu valorile Majestății Sale. Cuplul de Sussex nu va mai folosi titlurile regale în măsura în care nu vor mai munci în Familia Regală”. Totodată, oficialii au anunațat ducii de Sussex au înțeles că trebuie să renunțe la îndatoririle regale, inclusiv cele militare oficiale.
Primele declarații ale reginei: „Sunt în mod special mândră de Meghan”
Într-un alt comunicat de presă, regina Angliei spune că înțelege motivele care au dus la această hotărâre radicală și le mulțumește celor doi pentru munca depusă până în acest moment.
„Recunosc provocările prin care au trecut în ultimii doi ani și îi sprijin în dorința lor de a duce o viață independentă. Vreau să le mulțumesc pentru munca depusă în întreaga țară, în Commonwealth și în alte locuri și sunt în mod special mândră de Meghan pentru cât de rapid s-a integrat în familia noastră. Este dorința întregii noastre familii ca acordul de astăzi să le permită să înceapă o viață nouă, cu bucurii și liniștită”, a mai transmis monarhul britanic.