Apariția noului coronavirus a creat neliniște în întreaga lume și în această perioadă de criză, este din ce în ce mai greu să facem diferența între ceea ce este adevărat și ce nu. În mediul online, au apărut o mulțime de informații, uneori contradictorii, care nu fac decât să accentueze starea de incertitudine.
În prezent, oricine are acces la internet poate distribui o informație mai mult sau mai puțin adevărată. Fără a fi verificată, aceasta este preluată, uneori și de presă, iar cu ajutorul consumatorilor de media ajunge imediat în toate colțurile lumii.
Astfel, în ultima perioadă o serie de știri false s-au propagat cu viteza luminii. Iată câteva exemple!
Fotografia cu sicrie din Italia
Începând cu 24 martie 2020, o fotografie care înfățișa sute de sicrie a fost distribuită masiv pe Facebook. Postată pe un cont de Facebook din Indonezia, imaginea a fost însoțită de un mesaj care făcea trimitere la victimele Covid-19 din Italia.
În realitate, se pare că poza este realizată în 2009 și înfățișează victimele cutremurului din orașul italian L’Aquila, au descoperit jurnaliștii de la AFP. De asemenea, ei au au creat o pagina, AFP Fact Check, unde postează mituri demontate și știri verificate.
Scrisoarea lui Bill Gates
O scrisoare în limba chineză, atribuită miliardarului Bill Gates a făcut înconjurul lumii. Aceasta pretindea că Bill Gates a declarat că „noul coronvirus nu este un dezastru, ci un mare corector” și cu toate că el a negat veridicitatea scrisorii, ea a ajuns la milioane de oameni.
Cadavrele din New York
Un filmuleț tulburător a luat cu asalt toate rețelele de socializare. Persoana care a provocat toată isteria în mediul online a pretins că sute de cadavre de americani zac pe podelele unui spital din New York. Însă, imaginile își au originea la sfârșitul lunii martie, în Ecuador.
Jurnaliștii de la AFP au analizat imaginile, iar pe unul dintre saci au indentificat un nume pe care ulterior, l-au căutat pe Google. Astfel, ei au aflat că persoana decedată era un agent imobiliar din Guayaquil, provincia Guayas.
Adolescentul ucis de două ori
Pe 1 aprilie a început să circule pe internet fotografia unui băiat de 13 ani din Brixton, Marea Britanie, despre care se spunea că este cea mai tânără victimă a infecției cu coronavirus din UK. Cei de la CoronaVirus Update, care au publicat informația, au dezvăluit și identitatea acestuia, așa că a fost ușor să se descopere că acesta nu are nicio legătură cu situația actuală.
În realitate, băiatul, la care face referire postarea, a murit în 2017, în Irlanda.
Fotografia cu trenul care „transportă” COVID- 19
O fotografie cu un tren care părea că transportă noul coronavirus a ajuns la zeci de mii de distribuiri pe Facebook. Imaginea a circulat la nivel global, dar este falsă, a spus compania care operează trenul de marfă. Și Railinc – o corporație care administrează o bază de date din întreaga industrie, a spus că nu există nicio marcă cu numele „COVID”.