Din 11 martie, școlile s-au închis în toată România, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Asta nu înseamnă însă că elevii sunt în vacanță, ci că-și continuă cursurile pe diverse platforme online sau urmărind orele transmise de TVR. Temele însă rămân să fie rezolvate tot acasă, cu părinții. Acasă unde pandemia ține toată familia laolaltă, de dimineață până seara. Și oricât de frumos scrie internetul că e să-ți petreci, în sfârșit, TOT timpul cu copiii, viața celor mai mulți părinți s-a schimbat.
Să stai 24 de ore din 24 cu odrasla, atunci când mai trebuie să și muncești, să faci de mâncare, să speli, să te speli, să faci curat, să intri în call-uri importante la muncă din baie sau pur și simplu să vrei o oră liberă pentru tine nu-i treabă decât pentru un supraom. Și, de cele mai multe ori, în astfel de condiții, mamele ajung să fie aceste supereroine. APLAUZE PENTRU MAME!
Munca de acasă îmbinată cu școala de acasă le transformă pe femeile astea în profesori, psihologi, manageri, gospodine, contabile. Acum sunt obligate să o facă full time. Mama asta din Israel a avut cel mai onest și disperat rant de pe marele Internet pe subiectul ăsta:
Am vorbit cu șase mame din România să aflu cum e viața în izolare, pe bune, nu așa cum e expusă deseori pe social media. Și ca să te ajut: când o să te mai plângi că nu ți-a venit la timp comanda la Bringo sau că nu mai ieși cu prietenii la Control, încearcă să te gândești la mamele astea. O să-ți deschizi o bere fericit și o să dai play liniștit la Netflix!
COPII, FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU NOUL CORONAVIRUS
Să le explici copiilor de ce trebuie să stea în casă, de ce nu mai au voie să iasă în parc, cu prietenii, sau să meargă la grădiniță poate fi mai ușor decât să le explici unor adulți că sunt obligați să stea în izolare 14 zile, dacă s-au întors din străinătate. Uneori, chiar copiii vin să-ți explice ție.
Andra (33) locuiește în Geneva, Elveția și-mi spune că la ei iarba e mai verde. Și școala e mai atentă. Fiica ei de șapte ani a venit într-o zi acasă de la școală și le-a explicat cum stă treaba cu coronavirus.
„Ne-a arătat cum i-au învățat la școală să se spele corect pe mâini - cum îmi arătase mie mama că se practică la spital, înainte de intrarea în operație - în așa fel încât toată operațiunea dura vreo două minute. Ne-a povestit despre cum se răspândește virusul, cum n-ar trebui să ne mai îmbrățișăm și cum strănutăm în cot dacă ne vine.”
Și în Marea Britanie lucrurile sunt similare. Școala s-a ocupat să-i încurajeze pe părinți să le vorbească celor mici „cu blândețe, dar cu sinceritate, despre pericolele la care acest nou virus ne expune”, povestește Oana (35) care locuiește în apropiere de Londra.
„În cazul nostru, Roua e încă mică, patru ani, și nu întreabă de ce trebuie să-și spele mâinile de fiecare dată când o rugăm. Stef, însă, la cei șase ani, știe despre coronavirus și îi spune pe nume, conștientizează pericolul și înțelege că trebuie să rămânem în casă o perioadă pentru a ne menține sănătoși.”
În România, însă, explicațiile au picat mai degrabă pe umerii părinților: desene descriptive, discuții într-un limbaj cât mai clar, dar accesibil copilului, răbdare și reguli.
„Când mă întreabă cât trebuie să stăm în casă, îi răspund sincer: habar n-am”, îmi spune Ilinca (32) din București, despre fiul ei cel mare, în vârstă de patru ani.
CUM SĂ FII MEREU CREATIVĂ CA ĂIA MICI SĂ NU SE PLICTISEASCĂ
Dar atunci când un copil nu mai iese din casă, energia lui trebuie să fie consumată undeva. Așa că mamele inventează tot felul de jocuri pentru a-i ține preocupați, entuziasmați și relaxați. Și, cât de mult se poate, departe de televizor, tablete și telefoane.
„Mi-am propus să nu le omor definitiv creierașul cu exces de desene animate sau tabletă, așa că sunt full-time-hostesă-de-copii, dar ne mai și plictisim. Aia e”, explică Ilinca.
„Cine își amintea primul să-i dea de mâncare copilului era deja părinte model.”
Sentimentul de bad parenting crește însă în perioada asta. De când sunt obligați să lucreze de acasă, Andra și partenerul ei, din Geneva, au avut momente când și-au pus întrebări cu privire la aptitudinile lor de părinți față de fiica lor de șapte ani.
„În primele zile de izolare, s-a dat liber la ecrane după-amiaza, dezorganizare totală, fiecare mânca pe unde și când apuca. După trei zile de conviețuire anarhistă, ne-am pus pe organizat serios: am citit zeci de articole cu resurse pentru copii, am desenat labirinturi pe foi, am scris joculețe cu calcule de mate, am instalat jocuri de ortografie și logică pe tabletă, am vorbit cu profesoara de la școală care le-a dat activități de făcut pe mail. Astăzi facem planul apartamentului văzut din avion, îl măsurăm la centimetru și ne jucăm de-a aeroportul cu păpușile.
Săptămâna viitoare e o nouă încercare, nu promit că o trecem sănătoși la cap, măcar la corp sper să rămânem.”
Iar când mamele nu mai reușesc să inventeze jocuri, atunci vin copiii cu tot felul de născociri. Când Tudor (5 ani) se plictisește, „își inventează lucruri de făcut – rețete de ținut gândacii departe, vehicule din Lego, își angrenează jucăriile în diverse jocuri, se mai joacă și pe PlayStation, în fiecare zi ne uităm la transmisiunile de piese de teatru de la Țăndărică, își mai pune câte un episod dintr-un desen animat”, povestește Veronica (33) din București.
Fulgeratos este numele unui joc inventat de Vlad (4 ani): „El deține controlul total și are toate puterile din lume: ne fulgerează (așa zice el), ne împietrifică, ne lipește de pereți, ne aruncă cu pești piranha, cu foc, apă, gheață, ne hipnotizează să facem ce vrea el, toate astea în timp ce noi, părinții, trebuie să luăm de la el o comoară. E foarte mișto că faci antrenament fizic și toată lumea râde”, povestește Alexandra (33).
Dar tânăra mamă mai spune că e ok și ca un copil să se mai plictisească din când în când:
„Nu poți să faci entertainment pentru copil toată ziua.”
Tocmai d-asta, școala joacă un rol important în izolare. „Primim zilnic informații și fișe de lucru de la educatoare și încercăm să ținem legătura cu colegii de la grădiniță prin diverse activități comune, astfel încât să le fie mai ușoară lipsa de socializare cu prietenii lor”, povestește Dana (35), mamă a doi băieți „care nu se plictisesc niciodată”.
În Anglia, profesorii s-au pregătit temeinic pentru izolare, cu pachete diverse și bine plănuite, spune Oana. „De la biblioteci multimedia sau tururi virtuale gratuite ale muzeelor la cursuri online gratuite de limbi străine, balet, educație fizică sau experimente chimice potrivite pentru a fi făcute acasă.”
O mare contribuție de „creativitate” o aduce și comunitatea de părinți din școală, în grupurile de social media. „Ceea ce creează un sentiment de solidaritate în astfel de momente”, adaugă Oana.
CÂT DE GREU E SĂ LUCREZI DE ACASĂ CU COPILUL PE CAPUL TĂU
Și dacă mamele se descurcă de minune cu explicațiile, jocurile și diversitatea activităților, munca de acasă le dă cele mai mari provocări. Întregul program, rutina care vine cu reguli bine stabilite, toate sunt date peste cap. Acum părintele trebuie să încerce să substituie tot ceea ce făcea copilul într-o zi obișnuită.
„Imaginează-ți o zi normală de muncă de opt-nouă ore în care trebuie să pregătești mic dejun, prânz, cină și gustări intermediare, să răspunzi la toate Maaaamiiiii-urile și la toate Vreau înghețatăăăăăă și la Hai să ne jucăm Fulgeratus și la Of, dar tu niciodată nu te joci cu mine, tu mereu lucrezi! în timp ce scrii un articol. Este foarte greu”, spune Alexandra.
Nici Oanei nu îi este ușor. „În timp ce soțul a început deja să lucreze de acasă, eu găsesc aproape imposibilă aceeași variantă pentru mine, cu doi copii mici în casă, asigurându-le îngrijirea necesară și satisfacerea tuturor nevoilor, simultan cu acoperirea eficientă a unui program de lucru de opt ore pe zi.”
Ilinca încearcă să facă cu schimbul la muncă, împreună cu partenerul.
„Trebuie să crești copiii și mai trebuie să faci și ceva bănuți. Practic fac cu schimbul cu al meu, stau eu cu copiii, el lucrează, stă el cu copiii și atunci eu lucrez. Lucrez mult mai puțin, dar încerc să nu mă demoralizez, este o situație specială și fiecare facem cât de bine putem. Unele zile sunt mai bune, altele mai proaste.”
„Muncesc întruna, în pijama și nespălată încă pe dinți”
Andra îmbină munca de acasă și copilul cu prețul tuturor orelor din zi în care este trează:
„Nu mai există working hours, it's all hours. Muncesc întruna, în pijama și nespălată încă pe dinți, că a avut prioritate baia copilului care era nespălată pe cap de patru zile. Mă trezesc pe la 11 seara că nu m-am pieptănat, noroc că încă nu insistă nimeni pe video calls. Soluții perfecte încă nu am găsit. Anunț copilul când am meeting-uri, o rog să nu deranjeze și de cele mai multe ori funcționează.”
Dar cu cât copilul e mai mic, cu atât munca de acasă devine o provocare mai mare.
„În timpul săptămânii, este foarte dificil, copilul își dorește să facem activități împreună, eu am deadline-uri și proiecte, call-uri cu diverși oameni. Nu am o cameră separată pentru această activitate, așa că de multe ori work from home și play at home, în același timp, sunt foarte provocatoare”, spune Veronica, mama lui Tudor (5 ani).
Mai există viață de cuplu în vremea coronavirus?
Într-o existență care se desfășoară doar în casă, alături de bărbat și de copii, viața de cuplu se mulează pe timpurile pe care le trăim. Veronica povestește însă că nu prea mai există:
„Fiecare este concentrat pe ce poate lucra de acasă și pe perioada asta de izolare, mai ales că vine la pachet cu provocări economice. Ne apasă ca familie cu incertitudini financiare, așa că avem cel puțin până acum dispoziție limitată pentru viața de cuplu, din păcate.”
Pentru Dana un film împreună e deja un lux: „În rarele dăți când nu adormim odată cu ei sau chiar înaintea lor.”
Și dacă o săptămână de izolare nu înseamnă o crimă asupra vieții de cuplu, două săptămâni sau o lună alimentează familia și cu anxietăți.
„Cred că o să vina în valuri empatia, anxietatea și certurile inevitabile. Important este să încercăm să ne înțelegem reciproc, să lăsam de la noi și să avem răbdare mai mult decât de obicei”, crede Alexandra.
Ilinca mizează pe munca în echipă: „Încercăm să râdem măcar seara, după ce culcăm copiii. Ne certăm, ne împăcăm, mai țipăm, mai plângem, mai râdem și ne îmbărbătăm cu gândul că suntem sănătoși și împreună. Altfel, ne bucurăm tare că avem doar doi copii și atunci raportul adult-copil e unu la unu.”
Dar pentru mulți, spontaneitatea nu mai este ce a fost. Andra confirmă: „Greu. În șoaptă și cu lumina stinsă. După ora 11, să fim siguri că nu se mai trezește copilul. Cu cheia învârtită în ușă. Și cu limitarea mișcărilor că scârțâie patul. Spontaneitatea nu-și are locul în izolare. Dar în situații de urgență, găsim soluții de urgență.”
Dincolo de anxietate, disperarea care vine și pleacă, biroul încropit printre zeci de jucării, mamele speră că izolarea de lume îi va apropia mai mult în familie.
„Și poate ajungem să ne iubim și mai mult.”
