La un deceniu de la lansarea albumului său de debut, „The Wanderings of the Avener”, care a inclus hitul „Fade Out Lines”, o reinterpretare memorabilă a unei piese semnate Phoebe Killdeer, și care a înregistrat vânzări de peste 1,5 milioane de exemplare în întreaga lume, The Avener revine în prim-planul scenei muzicale cu un nou proiect ambițios. Succesul acelui prim album l-a impus drept una dintre figurile proeminente ale muzicii electronice, iar de atunci, artistul francez a continuat să lanseze piese care au cucerit atât topurile, cât și inimile ascultătorilor.
Astăzi, The Avener anunță lansarea primului single de pe cel de-al treilea album din carieră, „Lunae Veritatis (Stay)”, realizat în colaborare cu trupa în vogă din Noua Zeelandă, Drax Project. Noua piesă marchează o întoarcere la sound-ul care l-a consacrat – dance și house – și este însoțită de un videoclip spectaculos.
Cu peste 326 de milioane de streamuri la nivel global pentru „Fade Out Lines”, 263 de milioane pentru „To Let Myself Go” și 194 de milioane pentru „Castle in the Snow”, The Avener este recunoscut drept un veritabil ambasador al muzicii electronice franceze. De-a lungul carierei sale, a obținut certificări prestigioase: dublu diamant pentru „Fade Out Lines”, triplu platină pentru albumul „The Wanderings of the Avener”, dublu diamant pentru „To Let Myself Go”, diamant pentru „Castle in the Snow” și aur pentru „Quando Quando”.
Partenerii săi în această colaborare, Drax Project, s-au impus rapid la nivel internațional datorită unor piese precum „Catching Feelings”, cu peste 174 de milioane de streamuri pe Spotify, „Woke Up Late”, care a depășit 160 de milioane, și „Firefly”, cu 12 milioane de streamuri. Sound-ul lor vibrant și energia lor autentică completează perfect direcția artistică a acestui nou single.