Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care-ți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.
E clar că perioada asta de izolare ne-a luat pe mulți pe nepregătite, mai ales că nicio generație nu s-a lovit de o criză ca cea din prezent. De aceea au apărut și multe întrebări despre cum poți gestiona cât mai bine izolarea ca să nu o iei razna, ba în cuplu, ba cu copii, ba singur.
Din fericire, mai mulți specialiști pe sănătate mintală s-au arătat dispuși să ajute, ca depreHub, Facem Bine și alții. Pe aceeași idee am mers și în noul episod din podcastul Pătratul Roșu, înregistrat de la distanță, în speranța că vom alina prin intervenția psihologului Ioana Terente câteva dintre grijile actuale ale tinerilor și vom înțelege mai bine care-s mecanismele care declanșează reacțiile și comportamentul pe timp de criză.
I-am rugat pe ascultătorii podcastului să ne spună ce îi macină în perioada asta, ca psihologul să le ofere o recomandare. O parte dintre întrebări le găsești în fragmentul de mai jos.
Pătratul Roșu: Ce poți face când stai în izolare cu părinți toxici?
Ioana: Aș defini ce-nseamnă părinți toxici, dar bănuiesc că ambii au perspective diferite asupra vieții, nemulțumiri, poate și lucruri mult mai profunde de atât. Ajută dacă ai spațiul tău personal, care să reprezinte un refugiu. Dacă părinții sunt conflictuali, e ok ca tu să te retragi sau să găsești o cale de compromis. Nu poți schimba anumite lucruri la unele persoane, dar poți schimba comportamentul și modul în care vezi tu situația. Timpul personal este și el foarte important. Dacă poți sta singur cu lucrurile tale, este minunat. Să nu ai prea multe așteptări că părinții se vor purta diferit, acum, că sunt închiși în casă. S-ar putea ca toxicitatea să fie potențată.
E normal să vorbesc de una singură prin casă și să-mi și răspund?
Cât timp știi că vorbești singură, întrebarea asta arată un soi de conștientizare, deci e ok. Dacă apar alte voci din exterior care-ți răspund - și nu vorbesc despre laptop -, atunci n-ar mai fi neapărat ok și ar fi nevoie de altceva. Dar da, noi avem un limbaj intern care uneori se poate externaliza. Sunt oameni care mai vorbesc cu plantele, cu animalele de companie. În același timp intervine și dorința de conexiune socială care nu se poate realiza, mai ales dacă persoana este singură în casă, așa că se conectează mai bine cu sine. Totuși, dacă simți nevoia să vorbești, uneori ajută și partea asta de socializare online, poate chiar să dai niște telefoane.
Mă trezesc, fac teme până la trei, patru dimineața, apoi mă culc la loc și tot așa. E normal?
Noi avem un ritm circadian, e modul în care obișnuim să funcționăm în lume. Poate unii oameni sunt mai productivi între orele două și trei noaptea. Pentru moment, dacă funcționezi ok așa și toată situația nu-ți creează stres, este în regulă. Întrebarea mea e: cum va fi adaptarea când te vei întoarce la școală? Sănătos pentru noi ar fi chiar și atunci când suntem în concediu sau în weekend, să ne culcăm și să ne trezim la aceeași oră ca atunci când mergem la muncă. Și corpul are rutina lui și-l obișnuiești cumva. Acum s-a dat ușor peste cap acea rutină, deci poate că va necesita o perioadă mai lungă de adaptare.
Cum fac să scap de coșmarurile pe care le am din cauza coronavirus?
Având în vedere contextul și tot ce se întâmplă, e firesc să apară multă emoționalitate. Dacă simțim panică, anxietate și altele, e firesc ca ele să se traducă diferit și-n interiorul nostru. Poate sunt gândurile pe care le ai în legătură cu coronavirus, pe care le poți nota, discuta cu cineva despre ele, ca să vezi ce simți, care sunt temerile și îngrijorările.
Poți aplica înainte de culcare niște tehnici de relaxare, de mindfulness. Ajută să nu stai cu fața într-un ecran înainte să adormi, adică în telefon. Accesează știrile din două-trei surse credibile și nu te întinde ore întregi, pentru că nu e sănătos. Dacă ți se tot rulează anumite mesaje și anumite imagini dezastruoase, nu te vor ajuta.
Plus că-s lucruri care țin de igiena somnului: să fii atent/ă la ce mănânci, dacă consumi alcool sau alte substanțe înainte de somn. Ar fi preferabil să nu. În camera în care dormi să nu existe prea mulți stimuli, ca de exemplu televizor. Laptopul să fie închis. Cam cu asta aș începe.
Cum să nu te panichezi când te gândești cât timp mai ai de stat în casă de acum înainte?
Gândește-te care-s motivele care te fac să te panichezi. Incertitudinea și faptul că nu știi cât vei sta sunt destul de apăsătoare. Cât vei sta nu e un lucru pe care tu-l poți gestiona sau să se afle sub controlul tău. Poți să te concentrezi mai mult pe ce faci cât stai în casă. Să te adaptezi, să-ți faci rutina, să fii atent/ă la emoții. Poate te apuci de ceva nou.
E important și sprijinul pe care-l ai în jur: prieteni, familie. Dacă și ei sunt la fel de înfricoșați, e important să se gândească: suntem în casă, suntem la distanță, ce putem face împreună? Sunt petreceri online, jocuri, oameni care vin acum cu idei. Concentrează-te pe prezent, pentru că, cu cât o vei face pe un viitor incert, cu atât anxietatea va crește.
Ce punți de comunicare se pot forma între un claustrofob și un ipohondru care sunt izolați împreună?
Bănuiesc că acel claustrofob și acel ipohondru au stat împreună și până acum și au comunicat. Știu că-i foarte greu, dar ajută să căutați și aspectele pozitive ale situației, ce beneficii găsiți și să le discutați. În același timp, care-s interesele și lucrurile pe care le aveți în comun, dincolo de context. Că înainte de a avea claustrofobie sau a fi ipohondru ești o persoană, astea sunt lucruri pe care persoanele le au, dar nu le definesc. Mă gândesc că interesele în comun ar putea fi principalele punți de comunicare.
Ajută și să nu invalidezi perspectiva celuilalt. Omul ăsta îți spune: Mă tem că am lucrul ăsta, l-am luat, mă tem de multe boli. Îl asculți. Sunt temerile lui, sunt reale, chiar dacă tu nu crezi asta, realitatea lui aia e. La fel și claustrofobia: poate uneori are nevoie să iasă mai mult decât pe balcon, un minut-două, dacă ia toate măsurile și iese singur și îi protejează și pe cei din jur, poate fi de înțeles.
Totuși, nu știu cum au fost puse etichetele astea, dacă chiar a fost vorba de un medic. Pentru că ele pot genera multe consecințe și atunci e nevoie de o altfel de gestionare. Puteți apela la specialiști în domeniul sănătății mentale, ca să găsiți modalități mai asertive de comunicare.
Interviul a fost editat pentru concizie și claritate.
