Vreau să încep cu faptul că știu că sunt într-o poziție privilegiată în prezent: Am un job stabil și am lucrat de acasă în ultima lună. Problema pe care o am se reduce la limite.
De când lucrez de casă, am din ce în ce mai multe de făcut. De obicei mă bucur să am parte de provocări, să văd cum fac lucrurile să se miște și să-l ajut pe fondatorul companiei care e destul de stresat acum. Însă ce mă rupe sunt așteptările că, doar pentru că sunt acasă, ar trebui să fiu online și disponibilă tot timpul. Și să fie clar, nu e vorba de o situație de câteva săptămâni sau de „criză”.
Am ajuns în punctul în care mănânc mereu în fața laptopului, indiferent că-i mic dejun, prânz sau cină, și-mi verific telefonul în timp ce-mi fac cafeaua. Mi s-a cerut să fac și muncă în plus în unele nopți, nu din cauza epidemiei, ci pentru că tot sunt acasă. Și întrucât n-aș putea să bag scuza cu sunt în oraș sau am planuri, mi-e greu să refuz.
Știu că trecem printr-o perioadă dificilă, dar deja după câteva săptămâni simt cum eu și colegii mei o dăm în burn out. Cum aș putea să impun niște limite rezonabile fără să pară că-s nerecunoscătoare că am un job și că nu-s dispusă să mai trag de mine în timpuri disperate? Ajută-mă, te rog!
Una e să le ceri angajaților să fie mai eficienți în timpul crizei, și alta e să-i tratezi de parcă sunt la mâna ta 24/7 doar pentru că știi, ca șef, că sunt acasă.
Ai voie să faci și alte lucruri în weekend și seara! Ai voie să te uiți la filme, să gătești, să stai cu oamenii din casă, să dormi, să te holbezi cu orele pe fereastră... orice îți dorești. N-ai renunțat la orele tale libere doar pentru că lucrezi de acasă.
Ai voie să-ți iei pauze în timpul programului. Dacă ai fi în continuare la birou, te-ai duce în bucătărie, ai sta de vorbă cu colegii, ai închide ușa ca să te concentrezi și ai fi indisponibilă uneori pentru anumite persoane. Dacă la muncă nu verificai telefonul la cafea, atunci e clar că n-ar trebui să o faci nici acasă.
Ca să poți lua măsuri eficient, primul lucru ar fi să descoperi cât de multe vrea real șeful tău de la tine și cât sunt presupunerile tale. Dacă managerul îți cere explicit să faci lucruri care nu-s urgente seara sau îți spune direct că ar trebui să fii mai rapidă în răspunsuri, e clar. Dar uneori munca te face să crezi că cineva vrea constant ceva de la tine, când de fapt ai putea da înapoi ușor fără repercusiuni.
De exemplu, dacă ai un manager care-ți trimite e-mail-uri seara, poate simți că trebuie să-i răspunzi atunci. Dar de multe ori doar se nimerește ca șefa/ul respectiv/ă să se ocupe de e-mail-uri în orele ei/lui libere și nu se așteaptă ca ceilalți să facă la fel. Același lucru se poate aplica și-n cazul sarcinilor care apar la finalul zilei. Poți presupune că trebuie să rezolvi totul imediat, în timp ce managerul e sigur că te vei ocupa abia a doua zi sau chiar mai târziu. Faptul că primești mai multe mesaje pe telefon în prezent te poate face să crezi că trebuie să răspunzi, când șeful tău nici nu se așteaptă la asta.
Dacă nu găsești altă problemă decât fluxul mare de mesaje, atunci vezi ce se întâmplă când impui limite. S-ar putea să ai surpriza că-ți poți recupera liniștită serile și pauza de cafea și că nimănui nu-i pasă.
Dacă așteptările astea vin direct de la manager, tot ar trebui să impui niște limite și să vezi ce se întâmplă. Dacă-ți cere seara să te ocupi de lucruri care nu ard, spune, „Nu sunt liberă în seara asta, dar mă voi ocupa mâine la prima oră de ele”. Dacă e atât de nesimțit/ă să te întrebe de ce nu ești disponibilă (și să ai în vedere că șefii normali nu fac asta), e ok să-i răspunzi, „Am planuri și nu le pot schimba” sau „Am stabilit ceva cu familia mea (poți spune asta și dacă stai singur/ă; poate fi vorba de un call pe Zoom) și așa mai departe.
Dacă e necesar, poți spune problema din start: „Am realizat că, de când lucrez de acasă, am presiunea asta de a fi disponibilă 24/7 și simt că cedez mai ales că vom continua așa pentru ceva timp. Încerc să mă organizez de așa manieră ca să am și timp după muncă în care să-mi încarc bateriile, ca să pot lucra la același nivel.”
Să nu-ți fie teamă să vorbești cu colegii despre asta! S-ar putea să descoperi că-n momentul în care ceilalți văd că impui limite sănătoase, o vor face și ei. Uneori, genul ăsta de situații pot aminti de Hainele cele noi ale împăratului,când nimeni nu vrea să fie primul care îndrăznește să ia cuvântul, dar odată ce unul sparge gheața, ceilalți se vor simți confortabil să se alăture.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.
