„Camp Rock” a fost lansat de Disney, în iunie 2008, și chiar dacă au trecut 12 ani de atunci, acesta rămâne unul dintre cele mai vizionate filme pentru adolescenți din toate timpurile.
Musicalul, a cărui acțiune se desfășura într-o tabără de vară, a avut în prim plan povestea dintre vedeta pop, Shane Gray, interpretată de Joe Jonas și Mitchie Torres, jucată de Demi Lovato. Rolul a propulsat-o pe actriță și i-a adus acesteia succesul la Hollywood.
Filmul a avut atât de mult success încât, în 2010, a fost lansată și partea a doua a acestuia, „Camp Rock 2: The Final Jam”. Iată ce au mai făcut vedetele „Camp Rock” în ultimii ani.
Joe Jonas
Solistul trupei „Jonas Brothers” a obținut rolul principal din musical, interpretându-l pe Shane Grey, pe care nu l-a uitat nici acum. Artistul obișnuiește să le amintească de el fanilor, recreând scene importante din film pe Tik Tok.
În 2013, după ce trupa din care făcea parte alături de frații lui, s-a destrămat, fanii se așteptau ca el să înceapă o carieră pe cont propriu. Mai ales după ce a lansat un album solo. Cu toate acestea, artistul a ajuns să facă parte din trupa DNCE, care s-a format oficial în 2015 și a devenit cunoscută datoriă hitului „Cake By the Ocean”.
În viața personală, Joe a avut câteva relații care au apărut pe prima pagină a tabloidelor. El a fost împreună cu Taylor Swift și Gigi Hadid, înainte de a începe să se întâlneasca cu vedeta „Game of Thrones”, Sophie Turner. Cei doi s-au cunoscut în 2016, iar trei ani mai târziu s-au căsătorit. Luna trecută, cei doi au devenit părinți pentru prima oară și au împreună o fetiță, nume Willa.
Demi Lovato
După ce a jucat în ambele filme „Camp Rock”, Demi Lovato a obținut propriul serial Disney, „Sonny With a Chance,” care a durat timp de doi ani. În paralel, ea a avut și o carieră muzicală de succes și pănâ în prezent a lansat șase albume, a dat lovitura cu câteva hituri și a fost jurat la X Factor.
Acum, starul pop, în vârstă de 27 de ani, a anunțat logodna cu iubitul ei, Max Ehrich, după cinci luni de relație. Vestea vine la doar doi ani după ce Demi a ajuns la spital din cauza unei supradoze. Ulterior, ea a stat internată trei luni la o unitate pentru sănătatea mintală, unde a urmat un tratament și acum, spune că este mai fericită ca oricând.
Nick Jonas
Deși cel mai mic membru al familiei Jonas a avut rolul toboșarului Nate Grey în cele două filme, Nick este singurul care a continuat o carieră în actorie. El a apărut în „Scream Queens” și „Kingdom”, difuzat pe Netflix. De asemenea, actorul a jucat și în „Jumanji: Welcome to the Jungle”, unul dintre filmele cu cele mai mari încasări ale anului 2017, iar Nick s-a întors și pentru continuarea din 2019.
Nick a continuat să aibă success și în lumea muzicală, lansând două albume solo.
Și în plan personal, Nick stă foarte bine. El s-a căsătorit cu starul Baywatch, Priyanka Chopra, în decembrie 2018, în cadrul unei petreceri extravagante care a avut loc în India și a ținut trei zile.
Kevin Jonas
După ce trupa s-a despărțit, Kevin s-a concentrat mai mult asupra vieții personale. El este căsătorit cu Danielle și au împreună doi copii, Alena Rose Jonas, în vârstă de 6 ani și Valentina Angelina Jonas de 3 ani. Cuplul a avut și propriul serial, difuzat pe E!, „Married to Jonas”.
De asemenea, artistul a intrat și în lumea afacerilor. El a fondat „JonasWerner”, în 2014, o companie de construcții și dezvoltare imobiliară și este unul dintre directorii generali ai unei companii de marketing, „The Blu Market Company”.
Alyson Stoner
După ce a dat lovitura cu rolurile ei din „Step Up” și „Cheaper by the Dozen”, Alyson a obținut un rol și în „Camp Rock”. Pe lângă aparițiile în următoarele filme „Step Up”, actrița și-a împrumutat vocea pentru diverse personaje din franciza jocurilor video „Kingdom Heart”, timp de aproape un deceniu, dar și pentru Isabella din serialul de animație Disney, „Phineas & Ferb”.
În 2018, aceasta a scris un eseu pentru Teen Vogue în 2018, vorbind deschis despre sexualitatea sa și experiența de a se îndrăgosti de o altă femeie - instructorul ei de dans. De asemenea, Alyson a lansat și single-ul „When It's Right”, inspirat de această relație.
Un an mai târziu, artista s-a ras în cap și a debutat cu noul look în clipul piesei „Stripped Bare”. Ulterior, ea a vorbit despre problemele de sănătate mintală cu care s-a confruntat și despre depășirea unei tulburări alimentare.
Meaghan Martin
După rolul divei din „Camp Rock”, Meaghan a continuat să joace în „Mean Girl 2” și în show-ul „10 Things I Hate About You”, interpretându-o pe Bianca Stratford.
În septembrie 2016, ea s-a căsătorit cu actorul britanic Oli Higginson.
Roshon Fegan
După ce l-a interpretat pe dansatoarul și rapperul Sander Loyer, Roshon a continuat să joace alți trei ani în serialul „Shake It Up”, alături de Zendaya și Bella Thorne. În 2012, el a concurat în emisiunea „Dancing With the Stars”, și a avut câteva apariții în show-uri de success precum „Insecure”, „Crazy Ex-Girlfriend” sau „Greenleaf”.
Mai mult, el și-a deschis propria casă de discuri, „3inaRo Entertainment” și lansează muzică sub numele de ROSHON.
Anna Marie Perez de Tagle
Pe lângă rolul Ellei Pador, Anna Marie este cunoscută și datorită aparițiilor din serialul de success „Hannah Montana”, unde a interpretat-o pe Ashley Dewitt. După „Final Jam”, actrița de 29 de ani a fost invitată sa joace în „Baby Daddy” și a avut un rol pe Broadway în „Godspell”.
În 2019, fosta vedetă Disney s-a căsătorit cu Scott Kline Jr., iar Uzo Aduba din „Orange Is the New Black” i-a fost domnișoară de onoare.
Jordan Francis
Rapperul și actorul canadian l-a interpretat pe breakdancerul Barron James în ambele filme „Camp Rock”. Acum, el lucrează ca producător, compozitor, și coregraf.
Jordan a rămas apropiat de Demi Lovato, iar la finalul anului trecut a postat un clip adorabil pe Instagram, pentru a aduce un omagiu prieteniei lor.
Aaryn Doyle
Doyle, care a interpretat-o pe cântăreața și dansatoarea Lola Scott în primul film, este singurul membru al distribuției care nu a revenit pentru „Camp Rock 2: The Final Jam”. Ea își continuă cariera artistică, având propriul canal de Youtube.
Jasmine Richards
După „Camp Rock”, cântăreața a continuat să apară în „Bomb Girls”. În vârstă de 30 de ani, ea este căsătorită cu Mike Caci, iar cuplul își așteaptă primul copil în septembrie 2020. Jasmine este, de asemenea, proprietarul companiei „Wildwood Lashes”.
Daniel Fathers
Actorul și scenaristul englez, care l-a interpretat pe Brown Cesario, proprietarul taberei / unchiul lui Grays, a mai avut câteva apariții în show-uri TV de succes, precum „90210”, „Orphan Black” și „Reign”. De asemenea, cel mai recent rol al său a fost în „Snatch”, alături de Rupert Grint, cunoscut din francize „Harry Potter”. El a apărut și producția Netflix „A Christmas Prince”, din 2017.
Julie Brown
Julie a avut rolul de mentor al tinerilor din tabără, dar a avut un rol și mai important în culise: a co-scris scenariul filmului. Actrița care are acum 61 de ani, a apărut timp de câțiva ani în „The Middle” și a lucrat ca scriitor la sitcom-ul „Melissa & Joey”.