Anul acesta, cea de-a opta ediție a evenimentului Romanian Design Week a venit cu o serie de noutăți pentru vizitatori, printre care și evenimentul Design Flags, găzduit de Qreator by IQOS. „Design Flags” cuprinde o serie de șapte expoziții prezentate în premieră în România, care documentează evoluția designului din perspective culturale diverse și din țări diferite.
Expozițiile pot fi în continuare admirate, până pe 20 septembrie, iar dacă nu ai cum să ajungi, îți spunem noi cum a fost!
O scurtă călătorie vizuală către Madrid
Dacă în vara aceasta ne-am luat gândul de la vacanțele în afară, la „Design Flags”, am călătorit vizual până în Madrid. În cadrul expoziției am putut admira o serie de postere din arhiva municipalității madrilene, care explorează istoria orașului și ne prezintă o serie de evenimente și inițiative desfășurate în capitala Spaniei, în ultimii 4 ani.
O „a doua viață” pentru materiale
O altă expoziție care ne-a impresionat a fost „Matters – Rethinking Materials”, dezvoltată de CHART, în colaborare cu Desingmuseum Danmark. Această expoziție a cuprins lucrările mai multor designeri nordici, care au refolosit o serie de materiale, oferindu-le noi forme și sensuri. Expoziția explorează modul în care anumite materiale, adesea considerate inutile de oameni, pot fi puse în valoare, prin combinarea mai multor ecosisteme.
Una dintre piesele de rezistență ale acestei expoziții a fost instalația de lumină „Inside Out”, realizată din intestine de vacă, de către designerul danez Kathrine Barbro Bendixen. Practica lui Barbro Bendixen se caracterizează printr-o utilizare neobișnuită și experimentală a materialelor, pe care aceasta le pune în scenă, în contexte noi și neconvenționale.
Puțină nostalgie
Una dintre expozițiile care ne-a stârnit nostalgia a fost Made in CZ/Found in RO (Cehia), în cadrul cărei am avut ocazia de a admira mai multe obiecte de uz casnic de origine cehoslovacă şi cehă care au fost importate în România în ultimii 100 de ani. Printre exponate s-au numărat câteva scaune Toner din Moravské Třebové, celebra alifie împotriva insectelor Alpa, ţesături din Šumperk Moravolen, electronice Tesla, instrumente de scris Koh-i-Noor, dar şi câteva piese mobilier.
„Future Food Formula”, din 18 septembrie
Iar din 18 septembrie, va fi prezentă la Qreator by IQOS și instalația interactivă – „Future Food Formula”, creată de Chloé Rutzerveld. Această instalație ne transpune în anul 2030, când avem libertatea de a ne crește propriile legume într-un mod personalizat. Suntem în bucătărie, unde avem acest dispozitiv hightech în care punem o sămânță, alegem o rețetă de creștere sau creăm noi una și mai apoi așteptăm ca leguma noastră personalizată să prindă viață.
Instalația propune mai mult decât un scenariu futurist, ea reprezintă un experiment educativ, în care publicul învață cum apa, lumina, pH-ul și alte variabile influențează culoarea, gustul, dimensiunea și valoarea nutritivă a legumelor. Scopul expoziției este de a deschide o discuție mai amplă despre cum putem folosi înțelept tehnologia viitorului pentru a crea o generație nouă de culturi cu trăsături unice, fără a fi modificate genetic, ci prin simpla împletire a naturii cu știința.
Dacă ești în București și vrei să vezi și tu aceste expoziții, o poți face până pe data de 20 septembre, la Qreator by IQOS, între orele 10:00 și 20:00. Nu uita să le spui și prietenilor tăi de acest eveniment!