Vești bune pentru fanii serialului „Dexter”! Actorul Michael C. Hall revine în rolul care l-a consacrat, pentru un mini-sezon de 10 episoade. Cei care au urmărit acest show TV probabil se întreabă cum va fi posibil acest lucru, după finalul tragic, pe care serialul l-a avut, în 2014.
Atunci, personajul Dexter a fost victima unei explozii, care a avut loc pe o barcă. Iar iubita sa, Hannah, și fiul său, Harrison, au fost trimiși în Argentina. Totuși, în ultimele momente ale acelui episod, producătorii au dezvăluit că Dexter încă trăiește, continuându-și viața de pădurar. La acea vreme, fanii nu au fost încântați de acest final, așa că acum, personajul va avea parte din nou de puțină acțiune.
Filmările pentru cele 10 episoade vor începe în 2021, și cel mai probabil, acestea vor fi difuzate la finalul anului viitor.
„Dexter a fost un serial special, atât pentru milioanele de fani din întreaga lume, cât și pentru Showtime, ținând cont că acest show ne-a ajutat să punem pe picioare această rețea. Ne-am dorit să-l readucem pe acest personaj unic, în atenția publicului, însă, aveam nevoie de o nouă poveste creativă, care să i se potrivească. Sunt fericit să spun că producătorul Clyde Philips și Michael C. Hall s-au gândit deja la asta, așa că abia așteptăm ca filmările să înceapă!”, a declarat vice-președintele Showtime, Gary Levine.