FOTO | Lista cu dorințele de Crăciun ale unei fetițe face înconjurul lumii. Reacția părinților când au citit-o!

În mai puțin de două luni vine Moș Crăciun, așa că cei ma constiincioși copii deja i-au trimis lista lor de dorințe.

În mai puțin de două luni vine Moș Crăciun, așa că cei mai conștiincioși copii deja i-au trimis lista lor de dorințe. În timp ce unii copii își doresc jucării sau un animal de companie, o fetiță în vârstă de 10 ani și-a dat frâu liber imaginației, iar acum, lista ei a devenit virală.

Ea a trecut pe lista de cadouri pe care și le dorește de Crăciun o multitudine de obiecte extrem de scumpe, o sumă mare de bani, dar și obiecte simple, precum un ceas deșteptător.

Printre altele, copilul a scris că își dorește un iPhone11, o geantă Chanel, 4.000 de dolari, un Mac Book Air, o pereche de șlapi Gucci, o camera Go Pro, dar și un iepuraș, hăinuțe pentru acesta și un ceas deșteptător, scrie The Sun. Ca orice fată, ea nu a uitat nici hainele, produsele de make-up, parfumurile sau bijuteriile.

„Fetița noastră de 10 ani pare că și-a ieșit din minți cu lista ei de Crăciun”, au scris părinții ei pe Twitter, alături de fotografia cu lista de cadouri.

Nu este de mirare că lista fetiței a ajuns rapid virală. Aceasta a strâns peste 100.000 de like-uri, iar cometariile pe măsură nu au întârziat să apară.

„Cumpără-i ceasul deșteptător, surioară! Spune-i că o va trezi din visul în care crede că va primi tot ce e pe listă”, a scris un internaut. „Are gusturi, nu glumă, sunt impresionată. Cei 4000 de dolari vor intra anul acesta și pe lista mea de Crăciun”, sau „Acesta este anul în care va afla că nu există Moș Crăciun”, sunt doar câteva dinte celelalte comentarii.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.