Pandemia de coronavirus nu-l oprește pe Moș Crăciun! Deși Sărbătorile de iarnă au fost date peste cap, el a găsit o variantă prin care să ajungă la copii, respectând și normele de siguranță.
De exemplu, la mall-ul din oraşul Lower Allen Township, din statul Pennsylvania, SUA, primii copii deja s-au întânit cu moşul anul acesta. Ascuns în spatele unui perete de sticlă, el a ascultat răbdător dorințele tuturor și ca de fiecare dată, le-a promis că îi va vizita în noaptea de Ajun.
Și cei de la Grădina Zoo din Aalbord din Danemarca au venit cu o idee ingenioasă. Micuţii au posibilitatea să îl întâlnească oricând pe Moș Crăciun pentru că îi așteaptă cuminte într-un glob de sticlă, parcă desprins din povești.