Kanye West își caută o iubită „creativă”, care să fie pe aceeași lungime de undă cu el

Kanye West nu are de gând să plângă toată viața după fosta sa soție, Kim Kardashian.

Kanye West nu are de gând să plângă toată viața după fosta sa soție, Kim Kardashian. Rapperul plănuiește să își refacă viața amoroasă, imediat după finalizarea divorțului, și, din câte se pare, acesta știe deja cum ar trebui să fie viitoarea sa iubită.

O sursă apropiată artistului a declarat pentru PageSix că rapperul își dorește o iubită creativă, cu simț artistic, pe cineva care să fie pe aceeași lungime de undă cu el.

Probabil că va fi greu să găsească pe cineva care să se ridice la standardele sale, ținând cont că în interviurile recente pe care le-a acordat, Kanye a demonstrat că are o părere extrem de bună despre el, și că se consideră la fel de talentat precum Michelangelo.

Eu sunt Michelangelo. Eu sunt Picasso. Sunt fără niciun dubiu cel mai mare artist din toate timpurile. Și nu e niciun semn de întrebare. E doar un adevăr”, a declarat Kanye West pentru GQ.

O altă sursă a declarat pentru PageSix că fosta soție a lui Kanye nu este interesată să își refacă viața amoroasă pentru moment, fiind concentrată mai mult asupra unei cariere în politică.

Nu este interesată să iasă cu nimeni, pentru că asta i-ar da peste cap planurile de carieră, la care aspiră. Nu poate să iasă prin restaurante la întâlniri, pentru că paparazzi ar fi pe urmele ei”, a spus respectiva sursă.

Totuși, Kim Kardashian a fost văzută  recent în compania lui Maluma, la inaugurarea hotelului lui Pharrell. Însă, din câte se pare, între cei doi nu ar fi decât o simplă relație de prietenie.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.