Andreea Bălan ne-a dat trezirea în această dimineață în pași de dans, cu noul ei single „Iubește-mă, nu”, pe care l-a interpretat live la Kiss FM. Iar cu această ocazie, artista a stat și la povești cu Ana, Rusu și Andrei și ne-a dezvăluit că pregătește un album!
„Deși e pandemie, vreau să lansez multe piese. Anul trecut am lansat patru piese, începând cu „Inimă de fier”. Iar anul acesta sunt la al doilea single lansat și vreau să lansez un album în vară, care o să se numească „Soare după nori”. Piesa „Iubește-mă, nu” am lucrat-o cu Șerban Cazan și Hahaha Production, dar pentru restul albumului lucrez cu băieții de la Zero”, a spus Andreea Bălan.
De asemenea, Andreea ne-a povestit și despre podcastul lui Cătălin Măruță, unde a făcut o serie de dezvăluiri emoționante despre viața sa.
„Eu și Cătălin Măruță am fost ca șoarecele și pisica de-a lungul anilor. Dar în ultimul timp nu s-a mai întâmplat nimic, așa că mi-a fost simplu să merg la podcastul lui. Mi-am dorit să merg, pentru că în emisiunile TV nu ai ocazia să spui tot ce ai suflet, pentru că vorbești doar cinci minute. Și acolo în două ore am putut să spun toată povestea mea, altfel, din culise. Și oamenii să înțeleagă mai bine de ce în unele situații am luat niște decizii mai ciudate”, a povestit Andreea Bălan.
Dacă vrei să asculți întregul interviu cu Andreea Bălan, te invităm să urmărești clipul integral de mai jos, de la „Râzi cu Rusu și Andrei”.