E posibil ca personajele din „Stranger Things” să mai fi crescut puțin, dar cu siguranță nu au plecat nicăieri. După ce ne-au cucerit inimile cu sezonul 1, ne-au ținut cu sufletul la gură în sezonul 2 și ne-au adus și mai multă acțiune în cel de-al treilea sezon, acum serialul revine cu partea a IV-a.
Așadar, dacă și tu ai văzut deja tot ce se putea legat de „Stranger Things”, avem vești bune! Netflix tocmai a dezvăluit că au reluat filmările pentru sezonul 4, după ce au fost oprite la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei. Iată tot ce trebuie să știi despre asta, de la data potențială de lansare, la teoriile fanilor și multe altele.
A fost lansat trailer-ul pentru sezonul 4?
Pe 5 mai, a fost lansat un teaser, sub numele „HNL Control Room”, care a pus și mai tare în încurcătură fanii. În clip apar șapte ecrane TV analogice, aranjate într-un cerc pe care din când în când, mai apar câteva imagini greu de descifrat. „Din cauza dificultăților tehnice, Laboratorul Național Hawkins va fi închis până la o nouă notificare. Vom reveni în funcțiune mâine la 9:00 ET ET”, scrie în descriere.
Din fericire, următoarea zi, platforma de streaming a dezvăluit primul trailer pentru noul sezon cu descrierea, „Eleven, asculți?”.
Dacre Montgomery alias Billy revine?
Iar veștile bune nu se opresc aici! Se pare că personajul preferat al tuturor, Billy, ar putea apărea din nou, în ciuda faptului că a fost ucis la sfârșitul sezonului 3. Totul a pornit după ce actorul Dacre Montgomery a postat pe contul său de Twitter o fotografie cu el, în pielea personajului, dar fără nicio descriere.
Ce ne spun denumirile noilor episoade?
Pe 6 noiembrie 2019, (cunoscută și ca Ziua Stranger Things) Netflix a dezvăluit numele primului episod din sezonul 4, printr-o fotografie pe Instagram. „Alătură-te clubului nostru, avem d&d”, scrie în descriere, iar fanii sunt nerăbdători.
În plus, pe 14 octombrie 2020, scenariștii The Duffle Brothers au dezvăluit și alte două titluri de episoade, iar fanii au încercat deja să caute indicii. Episodul doi va fi intitulat „Tick Tok Mr Clock”, în timp ce episodul trei se numește „You Snooze You Lose”. De asemenea, afișele pentru sezonul 4 din "Stranger Things" au dezvăluit că un ceas vechi va juca un rol important în tema serialului.
Cine va juca în sezonul 4 din „Stranger Things”?
Urmărind trailer-ul, putem presupune că Millie Bobby Brown (Eleven), Gaten Matarazzo (Dustin), Finn Wolfhard (Mike), Caleb McLaughlin (Lucas) și Noah Schnapp (Will) se vor întoarce din nou în mijlocul acțiunii.
În plus, Netflix a confirmat că Hopper (David Harbour) se va întoarce pentru sezonul 4, iar pe 20 noiembrie 2020, platforma a dezvăluit alți opt noi membri ai distribuției, printre care Jamie Campbell Bower, Eduardo Franco, Joseph Quinn.
Jamie Campbell Bower va juca rolul lui Peter Ballard, un om grijuliu care lucrează la un spital de psihiatrie. Obosit de brutalitatea la care asistă zi de zi, va lua Peter atitudine?
Eduardo Franco va juca rolul lui Argyle, noul cel mai bun prieten al lui Jonathan, un mare iubitor de distracție, care livrează cu mândrie felii de pizza pentru Surfer Boy Pizza.
Joseph Quinn va juca rolul lui Eddie Munson, un rocker îndrăzneț din anii '80 care conduce The Hellfire Club, clubul D&D oficial al lui Hawkins High. Urât de cei care nu-l înțeleg - și iubit de cei care-l înțeleg - Eddie se va regăsi în centrul misterului acestui sezon.
Sherman Augustus îl va interpreta pe locotenentul Colonel Sullivan. Un om inteligent, care nu se joacă și care crede că știe cum să oprească răul din Hawkins odată pentru totdeauna...
Mason Dye va juca rolul lui Jason Carver, care pare că are totul. Este un bărbat chipeș, bogat, un sportiv foarte cunoscut care este într-o relație cu cea mai populară fată din școală. Dar pe măsură ce un nou rău amenință Hawkinsul, lumea perfectă a lui Jason începe să se năruie.
Nikola Djuricko va juca rolul lui Yuri, un contrabandist rus imprevizibil, care iubește glumele proaste, și untul de arahide crocant.
Robert Englund va juca rolul lui Victor Creel, un om tulburat și intimidant, care este închis într-un spital de psihiatrie pentru o crimă cumplită săvârșită în anii ’50.
Tom Wlaschiha va juca rolul lui Dmitri, un gardian rus care se împrietenește cu Hopper. Dmitri este inteligent, viclean și fermecător ... dar se poate avea încredere în el?
Ce s-ar putea întâmpla în sezonul 4?
Probabil una dintre cele mai importante dezbateri legate de noul sezon este dacă Eleven va deveni un personaj negativ. Iar răspunsurile lui Millie Bobby-Brown la întrebările unor fani nu au făcut decât să pună paie pe foc. Astfel, se pare că această teorie rămâne în picioare!
Potrivit fanilor, Eleven a fost infectată de Mind Flayer, după ce o parte din pielea sa a rămas prinsă de piciorul ei, asta însemnând că unul dintre personajele principale se va îndrepta către calea întunecată.
„Îmi cam place”, a spus actrița auzind teoria. „Mă interesez. Nu am jucat-o așa. Nu știm ce se întâmplă în sezonul patru. Eu cu siguranță nu știu. În scenele de după ce Mind Flayer m-a prins, nu am jucat ca și cum aș fi infectată. Cu siguranță, am jucat cât se poate de normal. Și poate că acesta este motivul pentru care nu mi-au spus. Să fie totul cât mai real posibil. Nu știu”.
Vorbind despre teoriile fanilor în general, Millie a mai adăugat: „Aceste teorii mă înspăimântă puțin. Pentru că mă gândesc: „Doamne, asta chiar ar putea fi adevărat”. Și ce s-ar întâmpla dacă este personaj negativ? Ar fi atât de mișto. Nu ar fi mișto? Mi-ar plăcea să fiu ticăloasă, dar pe de altă parte, nu mi-ar plăcea pentru că Eleven este perfectă”.
Iar acum rămânem doar cu întrebările: Oare Eleven își va recupera puterile? Sau acum este doar un om normal?
După ce filmările pentru sezonul 4 din „Stranger Things” au fost amânate din cauza coronavirusului, Netflix a reluat filmările începând cu 1 octombrie. Din păcate, nu avem o dată de lansare pentru noul sezon, dar după câte am aflat despre acesta, suntem extrem de nerăbdători.