Chiar dacă nu se află în studio, Rihanna nu stă degeaba și lucrează din greu pentru brand-ul său de lenjerie intimă Savage X Fenty. Artista se pregătește să își lanseze în curând noua colecție de lenjerie intimă și a decis să colaboreze cu o vedetă celebră din Europa, pentru a-și promova noile modele. Însă, fanii nu au fost prea încântați de alegerea Rihannei, care a decis să colaboreze cu celebra Conchita Wurst, câștigătoarea Eurovisionului, din 2014.
Conchita a publicat o serie de fotografii pe contul său de Instagram, în care apare purtând câteva dintre noile modele de lenjerie intimă din colecția Fenty. Iar fanii Rihannei s-au declarat a fi dezamăgiți, deoarece se așteptau la o altfel de promovare.
Însă, fanii Conchitei au fost extrem de încântați de această colaborare și au felicitat-o pe Rihanna pentru inițiativa de care a dat dovadă, alegând să aibă o campanie cât mai diversificată.