Lora și iubitul ei, Ionuț Ghenu, formează un cuplu de șase ani și sunt mai fericiți ca oricând. Deși relația lor nu a început cu dreptul, ci cu un scandal mediatic, având parte de multe momente dificile, asta nu a făcut decât să îi apropie.
Inițial, cei doi au fost doar prieteni, iar în timp, relația lor s-a transformat într-una amoroasă. Într-un interviu pentru revista Viva, Lora a povestit cum a început povestea lor, dar a vorbit și despre momentele grele prin care au trecut, în special la începutul relației.
„Ionuț nu este doar iubitul meu, îmi este prieten. (…) A fost o relație atât de încercată și atât de greșit interpretată, am fost acuzați că suntem împreună când eram mai mult colegi, nici măcar prieteni, dar era un membru prea important în echipă ca să pot renunța la el. Când nu am mai avut influențe din exterior și am fost persoane libere, totul s-a schimbat: a venit natural să ne împrietenim, apoi a urmat un scandal mediatic provocat, iar în urma acelui scandal ne-am apropiat foarte mult”, a declarat artista.
Relația lor a evoluat natural și cum era de așteptat, au urmat nu doar o cerere în căsătorie, ci două! Prezentatoarea emisiunii „Vorbește Lumea” de pe PRO TV a dezvăluit că a fost cerută în căsătorie de două ori și că ambele cereri au impresionat-o foarte mult.
„A existat o cerere în căsătorie, într-o bărcuță mai fancy, nu s-a pus în genunchi, că nu avea cum, dar m-a urcat pe mine în bărcuță, undeva la jumătate între Serbia și România, iar eu fiind gălățeancă, crescută pe malul Dunării, a fost locul perfect. Mi-a arătat o peșteră frumoasă, iar când m-am întors, el era cu o cutie și inel. A fost un moment atât de frumos! Apoi, m-a mai cerut o dată, într-o seară de 8 Martie. M-a trezit din somn după vacanța din Maldive și mi-a oferit un al doilea inel, care are o piatră în culoarea apei din Maldive, ca să ne amintească de acea perioadă frumoasă”, a povestit emoționată Lora.
În plus, ea a vorbit și despre o ceremonie restrânsă care a avut loc în urmă cu câțiva ani. „A fost o ceremonie de binecuvântare a relației, ținută de un prieten bun care este preot și care avea biserica în curtea casei parohiale. A fost foarte frumos și intim”, a declarat aceasta.