Mila Kunis și Demi Moore au acceptat să apară împreună într-o reclamă în care fac mișto de faptul că ambele îl au în comun pe Ashton Kutcher.
Mila Kunis este căsătorită cu Ashton și au doi copii. Demi Moore a fost și ea căsătorită cu același actor timp de 8 ani, între 2005 - 2013.
Cele două actrițe apar în reclama pentru compania de telecomunicații AT&T, unde urcă pe aceeași scenă, la o reuniune de liceu, și împart un moment stânjenitor. Când cele două se întâlnesc, Demi Moore îi spune Milei că nu știa că au făcut același liceu, iar actuala soție a lui Ashton Kutcher îi răspunde: „Avem multe lucruri în comun”.
Ceea ce e cu adevărat amuzant, e că Demi Moore și Mila Kunis chiar au făcut același liceu și în realitate, nu doar în scenariul pentru această reclamă. Ambele au absolvit Liceul Fairfax din Los Angeles. Bineînțeles, în perioade diferite, între ele fiind o diferență de vârstă de 21 de ani.
Kunis a declarat că ea a fost cea care a contactat-o pe Moore pentru această reclamă, după ce a descoperit că au făcut același liceu împreună și că i s-a părut amuzant că mai are ceva în comun cu celebra actriță în afară soțul Ashton Kutcher.