Mesajul viral al premierului Norvegiei pentru copii, despre războiul din Ucraina: „Facem tot ce putem pentru ca voi să fiți în siguranță”

Un gest de normalitate și de umanitate.

E destul de greu să-ți imaginezi că un politician din România ar putea comunica atât de coerent și de inteligent cu copiii pe o temă atât de sensibilă ca războiul din Ucraina. 

Însă, au acum exemplul premierului Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, care a arătat cum ar trebui să funcționeze o bună comunicare publică în astfel de momente dificile și care ne afectează emoțional pe toți, mai ales pe copii. Cei mici sunt bombardați de peste tot cu informații despre un război care va ajunge să le influențeze viețile într-un fel sau altul, dar pe care nu au cum să-l înțeleagă prea bine la vârste fragede. 

Conform Digi24, Stoere a înregistrat un scurt discurs în care le-a explicat copiilor, cât se poate de simplu, ce se întâmplă în Ucraina și cum ar trebui să-și gestioneze teama și nesiguranțele.  

„Dragi copii din Norvegia!

Trecem acum prin momente foarte speciale aici, unde trăim, în Europa. Rusia a atacat țară vecină, Ucraina, și acum acolo este război. Vedem la TV, pe TikTok și Instagram imagini pe care n-am fi vrut să le vedem: bombardamente, case distruse și familii care trebuie să fugă.

Este groaznic să vezi cum războiul are consecințe asupra oamenilor nevinovați și este și mai dureros să vezi că are consecințe asupra copiilor. Știu că vă pasă de ceea ce se întâmplă în Ucraina și vorbiți despre asta la școală și acasă, înțeleg faptul că multora dintre voi le e frică și își pun întrebări. Atât copiii, tinerii, cât și adulții ne întrebăm de ce a fost nevoie să se întâmple asta și ne întrebăm ce o să se întâmple în Ucraina mai departe. Și ne întrebăm ce o să însemne războiul pentru noi aici, acasă.
Nu am un răspuns la întrebările acestea, dar este important pentru mine să vă spun următoarele: Nu este război în Norvegia. Norvegia este o țară sigură. Noi, cei care conducem țara, facem tot ce putem pentru ca voi să fiți în siguranță și în același timp trebuie să îi spunem clar Rusiei că nu este permis să ataci alte țări. Sunt reguli clare despre cum țările trebuie să se poarte una cu cealaltă exact așa cum sunt reguli despre cum noi, oamenii, trebuie să ne purtăm unii cu ceilalți. Iar să ataci o altă țară încalcă toate aceste reguli.

Norvegia are mulți prieteni cu care colaborează, în nord, în Europa și în restul lumii și suntem alături de ei în a acorda ajutor și sprijin Ucrainei. Norvegia este membră în ceea ce se numește NATO. Asta înseamnă că suntem în aceeași echipă cu alte țări care și-au promis că se vor apăra una pe cealaltă dacă vor fi atacate și asta ne dă siguranță. Și este, de asemenea, important de precizat că președintele Rusiei, Putin, este cel care a pornit războiul și este răspunderea lui tot ceea ce se întâmplă acum. Nu este vina rușilor.

Poate că asculți ceva ce vine din Rusia sau poate cunoști pe cineva care vine din Rusia, la școală sau în vecinătate. Vreau să spun că de ei trebuie să avem grijă acum. Cei mai mulți dintre oamenii care locuiesc acolo sau vin de acolo nu își doresc acest război. Ei își doresc să trăiască în libertate, așa ca mine și ca tine. Tachinarea și hărțuirea din cauza locului din care vii nu e niciodată ok. Și nici acum.

Acum este important să vorbim unii cu ceilalți despre lucrurile de care ne temem și despre imaginile pe care le vedem. Și chiar dacă pe tine nu te neliniștește un astfel de clip, îi poate neliniști pe alții, dacă tu distribui mai departe. Dacă ți-e teamă sau ești îngrijorat, poți vorbi cu părinții tai, cu profesorul tău, cu asistenta medicală, antrenorul sau o altă persoana în care ai încredere. Dragi copii din Norvegia, Norvegia este în continuare una dintre cele mai sigure țări. O să facem tot ce putem ca să ajutăm oamenii nevinovați din Ucraina și o să facem tot ce putem ca să fie pace în Europa. Și trebuie să reușim asta împreună”.

Nu este prima dată când autoritățile norvegiene comunică atât de uman cu cetățenii, și în timpul pandemiei au existat astfel de mesaje despre cum ar trebui să fie gestionate fricile și anxietățile pe care oamenii mari și copiii le simt din cauza unei situații greu de înțeles și care modifică radical felul în care trăim.  


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.