NBC a confirmat celor de la People că show-ul medical „New Amsterdam” se va termina odată cu sezonul 5 și cele 13 episoade care vor apărea în 2022 și 2023.
„Povestea lui Max Goodwin și dedicarea lui infinită către pacienții spitalului New Amsterdam a fost inpirațională. Suntem recunoscători întregii echipe pentru dedicare, talent și colaborare”, se arată notat în comunicatul celor de la NBC.
Seria a avut premiera în 2018 și a fost hit instant. Serialul urmărește destinul lui Max Goodwin (interpretat de Ryan Eggold) care ajunge directorul medical al spitalului New Amsterdam, o versiune ficționalizată a celui mai vechi spital public din America. El se luptă cu birocrația în încercarea de a oferi cea mai bună îngrijire pacienților săi.
Momentan, show-ul este la sezonul 4, iar ultimul episod este programat pe 24 mai.
„Când am citit scenariul episodului pilot, am știut că avem un câștigător. I-am aplaudat atitudinea lui Max față de sistem și am aplaudat modul în care i-a întrebat pe pacienți - cum pot să ajut?”, a notat Erin Underhill, președintele Universal Television.
Pe lângă poveștile empatice, întreaga echipă din serial s-a folosit de platforma creată pentru a-i onora pe medicii care au luptat cu pandemia și i-au încurajat pe oameni să se vaccineze. „Chiar dacă suntem actori, suntem inspirați de doctorii adevărați care se luptă în spitale zi de zi”, a spus Eggold într-o conferință de presă anul trecut.