Leonardo DiCaprio va fi prezent la gala de decernare a Premiilor Oscar din acest an. El are unul dintre rolurile principale în satira „Don’t Look Up”, nominalizată la 4 categorii, printre care și Cel mai bun film.
Cel mai probabil, pe covorul roșu el va fi însoțit de actuala sa iubită, modelul și actrița Camila Morrone, cu care se află într-o relație de aproape 5 ani. Camila mai este numită și „fiica vitregă” a lui Al Pacino, pentru că mama ei, Lucila Solá, a avut o lungă relație cu celebrul actor.
Tatăl Camilei este actorul Maximo Morrone, care este cu 4 ani mai în vârstă decât DiCaprio.
Cei doi s-au cuplat când Camila avea doar 20 de ani, în 2017. De curând ei au fost fotografiați împreună St. Barts.
Deși DiCaprio nu apare în nicio poză de pe contul de Instagram al actriței, într-un interviu Camila a declarat că multe dintre pozele de acolo sunt făcute chiar de DiCaprio, mai ales atunci când pleacă în vacanțe împreună.
Între cei doi este o diferență de vârstă de 23 de ani, iar dacă mai rămân un an împreună, Camila ar deveni prima iubită a lui DiCaprio care să depășească vârsta de 25 de ani (actrița va împlini 25 de ani pe 16 iunie).
În ultimii ani, Camila s-a concentrat mult pe cariera sa cinematografică, apărând în mai multe producții: „Death Wish” (2018), „Never Going Back” (2018), „Mickey and the Bear” (2019), „Valley Girl” (2020).
Pentru rolul din „Mickey and the Bear” a fost foarte lăudată și a fost numită „viitoarea Jennifer Lawrence”.
Cel mai recent proiect cinematografic al ei este mini seria „Daisy Jones & The Six”, o ecranizare după romanul cu același nume al scriitoarei Taylor Jenkins Reid. Aceasta va avea premiera pe Amazon Prime.
Rămâne de văzut dacă cei doi vor veni de această dată la braț pe covorul roșu de la gala Premiilor Oscar, având în vedere că în 2020 au apărut separat pe covorul roșu, deși au stat împreună la tot evenimentul.