Într-un interviu acordat lui Ebro Darden pentru Apple Music, artistul a dezvăluit că a avut o cădere nervoasă imediat după căsătoria cu Hailey Baldwin, atunci când a realizat că „mariajul nu i-a rezolvat toate problemele ca prin minune.”
„Este o călătorie. Îmi amintesc că atunci când m-am căsătorit, am avut o cădere nervoasă, deoarece am crezut că mariajul îmi va rezolva toate problemele și nu s-a întâmplat asta. Pur și simplu mi-am spus - „omule, ești puțin ipocrit”. Vrei ca soția ta să facă ceva ce nu tu faci, și gen, da, uneori e greu să te uiți în oglindă și să realizezi - „omule, poate nu ești persoana care ai crezut că ești”. Iar treaba asta este un rezultat al traumelor și circumstanțelor de viață”, a povestit el.
Artistul crede că spiritualitatea și credința lui l-au ajutat să-și rezolve problemele din trecut și să fie un soț mai bun. „Eu am fost foarte deschis despre cum credința mea și relația cu Iisus m-au ajutat să nu fiu atât de dur cu mine. Doar ideea că sunt iertat, iar el merge cu mine în această călătorie, zi de zi, m-am făcut să mă simt din ce în ce mai bine și să nu mă mai critic atât de mult”, a continuat el.
Justin, 28 de ani, și Hailey, 25 de ani, s-au căsătorit din impuls, la o primărie din New York, în 2018. Ambii au vorbit public despre cum au reușit să lucreze la legătura dintre ei. „Când ne-am căsătorit, pur și simplu am încercat să ne dăm seama despre cum arată viața noastră împreună. M-am gândit că dacă facem o petrecere în mijlocul la toate astea, ar fi fost haos și extrem de stresant”, a spus modelul celor de la Elle, în martie 2020, despre motivul pentru care au așteptat să facă un party măreț.
„El avea de rezolvat o groază de aspecte medicale, nu aveam un diagnostic și a fost greu, deoarece toată lumea din exterior era rea, judeca și spunea că arată ca un drogat, nesănătos, când, de fapt, el nu era cu adevărat sănătos, iar noi nu știam de ce.”
Ulterior, în 2020, Justin a dezvăluit că a fost diagnosticat cu boala Lyme. Hailey a mai declarat că nu i-a fost ușor să-l susțină pe soțul ei, dar asumarea și iubirea pentru el au făcut-o să meargă mai departe.
„Cred că timpul a vindecat lucrurile și faptul că zi de zi am fost acolo unul pentru altul, constant, cât și faptul că am văzut că nu pleacă nicăieri. În fiecare zi ea a fost alături de mine, iar eu am văzut asta mereu. Pur și simplu am început să am mai multă încredere în legătura noastra, cât și în noi”, a concluzionat Justin.