Ben Affleck revine în rolul de Batman, dar în filmul altui supererou DC

Jason Momoa a dat vestea pe Instagram.

Ben Affleck va îmbrăca din nou costumul cavalerului întunecat, dar de această dată nu pentru un nou film Batman, ci pentru a apărea într-un alt film cu supereroi DC. Este vorba, bineînțeles, de viitorul „Aquaman: And The Lost Kingdom”.

Faptul că actorul va este implicat în acest proiect a fost confirmat și de Aquaman, adică de actorul Jason Momoa. Acesta a postat pe contul de Instagram o poză cu el și Affleck pe platoul de filmare.

Mesajul care a însoțit acestă poză a fost:

„REUNIȚI bruce și arthur. Te iubesc și mi-e dor de tine, Ben.”


Postarea lui Momoa conține și un clip în care un grup de fani i-a surprins în timpul filmărilor, în timp ce erau într-un tur ghidat prin studiourile Warner Bros.

Momoa a scris:

„Ei bine, nu mai e deloc un secret, nu? Îmi pare rău, copii. Asta se întâmplă Warner Bros. când ieși de pe platoul de filmare și pe acolo sunt și fanii noștri. Ei bine, noi am încercat să ținem totul secret.”

Pe la începutul anului, Affleck a confirmat că va apărea ca Batman în filmul „The Flash”, spunând că acolo va fi și scena sa preferată pe care o interpretează în rolul de Batman. „The Flash” va avea premiera pe 23 iunie 2023.

„Aquaman And The Lost Kingdom” reprezintă continuarea primului Aquaman din 2018, regizat de James Wan. Alături de Momoa, vor juca și actorii Amber Heard, Willem Dafoe, Patrick Wilson, Dolph Lundgren, Yahya Abdul-Mateen II, Temuera Morrison și Nicole Kidman.

Affleck a apărut prima dată ca Bruce Wayne în 2016, în filmul „Batman V Superman: Dawn Of Justice”, apoi a mai îmbrăcat costumul și pentru aparițiile din „The Suicide Squad” și „Justice League”.

„Aquaman And The Lost Kingdom” va avea premiera pe 17 martie 2023.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.