După ce fosta soție, actrița Amber Heard, a susținut că Johnny Depp ar fi abuzat-o pe perioada cât au fost căsătoriți, actorul a fost ocolit de toate casele de producție și a fost eliminat din franciza Pirații din Caraibe.
Practic, cât a ținut întregul scandal, Johnny Depp n-a mai apărut în niciun film. Acum, după ce a demonstrat în instanță că nu a abuzat-o pe Amber Heard, lucrurile încep să revină la normal pentru Depp.
Astfel, primul său rol din ultimii 3 ani a fost anunțat de către compania franceza Why Not Production. Aceasta a dezvăluit prima fotografie cu personajul lui Johnny Depp: Regele Franței, Ludovic al XV-lea.
Noul film cu Johnny Depp poartă titlul „Jeanne du Barry”, numele fiind cel al ultimei amante oficiale a Regelui. Pelicula se va axa pe relația de iubire dintre cei doi.
Filmările au început pe 26 iulie la Palatul Versailles, reședința Regelui Ludovic al XV-lea.
Ce-i drept, prima imagine cu Johnny Depp în acest rol le va cauza fanilor un mic sentiment de deja vu, pentru actorul a mai apărut machiat și costumat similar în „The Libertine” (2004).
Filmul este regizat de Maïwenn Le Besco care joaca și rolul principal.
Alături de Depp și Maïwenn, în film vor mai juca și actorii Benjamin Lavernhe, Pierre Richard, Melvil Poupaud, Noémie Lvovsky, Pascal Greggory și India Hair. Un aspect interesant este că toți actorii vor vorbi în limba franceză. Deci, și Johnny Depp.