Documentarul despre procesul Johnny Depp vs. Amber Heard va fi lansat luna aceasta

Cu siguranță va fi una dintre cele mai urmărite producții din acest an.

Johnny vs Amber: The US Trial” promite să ofere o privire de ansamblu și multe și mai multe detalii despre despre ceea ce a fost procesul anului, unul dintre cele mai mediatizate procese din toate timpurile.  

Pe 19 septembrie, documentarul format din două părți despre procesul de defăimare intentat de Johnny Depp fostei soții va fi lansat pe Discovery+.

Fanii ambilor actori (sau doar ai procesului) vor avea ocazia să vadă interviuri în exclusivitate cu avocații lui Johnny Depp, cu experți în drept și jurnaliști, dar și scene din culisele procesului, care n-au mai fost difuzate până acum.

Primul episod va prezenta versiunea lui Johnny Depp, incluzând detalii despre abuzurile suferite în copilărie și dependențele de droguri, dar și despre felul în care actorul a devenit victimă a abuzurilor domestice în căsnicia cu Amber Heard. 

Al doilea episod va prezenta versiunea lui Amber Heard, inclusiv detalii despre agresiunea sexuală la care ar fi fost supusă, povestită pentru prima dată în fața camerei, și cum avocații lui Depp au atacat-o fără scrupule și discreditat-o pe social media. 

Procesul de defăimare care a avut loc în acest an între lunile aprilie și iunie, s-a terminat cu Depp câștigând daune de 15 milioane de dolari din partea fostei soții. De asemenea, și Amber Heard a câștigat la rândul ei daune de 2 milioane de dolari pentru felul în care a fost tratată de avocații lui Depp.

În orice caz, documentarul promite să ofere spectatorilor detalii suficiente pentru a-și face o idee despre cine este victima în toată această poveste.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.