Tânărul în vârstă de 22 de ani, cel care l-a interpretat pe Jeffery Augustine în serialul Riverdale, a primit sentința în cadrul Curții Supreme British Columbia din Vancouver.
El a pledat vinovat pentru crimă de gradul al doilea, după ce a fost inițial condamnat pentru crimă de gradul întâi. Mai mult, procurorii au susțin că Jeffery a complotat să-l ucidă și pe Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei.
Grantham a recunoscut faptul că și-a împușcat mama în spatele capului, cât timp ea cânta la pian în casa lor. Într-un video pe care l-a făcut cu ajutorul unui Go-Pro, după ce a împușcat-o pe femeie, actorul canadian a spus: „Am împușcat-o în spatele capului. În momentele de după, sunt sigur că a știut că eu am făcut asta.”
Imediat după incidentul tragic, el a băut bere și a fumat marijuana timp de ore bune, iar apoi a pus în mașină trei arme, muniție, 12 cocktail-uri Molotov pe care le-a făcut singur, cât și provizii, și a început să conducă spre casa lui Trudeau. A mers în jur de 200 de kilometri spre orașul Hope, iar apoi s-a întors și s-a dus direct la o secție de poliție din Vancouver, unde a spus unui ofițer: „Mi-am ucis mama.”
În timpul procesului, procurorii au vorbit și despre cum tânărul plănuia să genereze o violență în masă la Lions Gate Bridge din Vancouver sau la Universitatea Simon Fraser, unde a fost student, înainte să se predea poliției.
Grantham a apărut într-un episod din Riverdale în 2019, dar și în seria „Supernatural”, cât și în filmul din 2010, „Diary of a Wimpy Kid.” În ultimii doi ani, el a fost în custodia poliției și a participat în cadrul unui program de sănătate mintală.
Avocații săi au declarat curții că Jeffery s-a confruntat cu mari probleme de anxietate și depresie clinică, iar în lunile după ce și-a ucis mama, a exprimat de mai multe ori cum vrea să se sinucidă, dar și să facă rău celor din jur. Timp de 14 ani, el nu va fi eligibil pentru eliberare condiționată.