Funkiss 19 octombrie | LMA, fericiților!

A apărut berea cu gust de curcan și „se bagă" căldură în București, dar ambele știri ne lasă reci.

AZI, ACASĂ ȘI-N DEPLASARE

Cinematografia îi spune, astăzi, „La mulți ani!” bunicului ei, Auguste Lumière. Mulțumită fraților Lumière avem astăzi capodopere ca „Nașul” și „Închisoarea îngerilor”. Din cauza fraților Lumière, mulți părinți știu pe de rost replicile din „Shrek” și „Regatul de gheață”.

La mulți ani de Sfântul Felix! Un nume frumos, e păcat că e întâlnit mai des în raionul cu mâncare pentru pisici. Vă urez multă sănătate, cunoștințele mele limitate de latină îmi spun că de fericire s-a ocupat nașa de botez.

ASTRE ROZ-ALBASTRE

Gemenii luminează, astăzi, fețele apropiaților. Un lucru de lăudat, până vine factura la curent.

Leilor li se ia o piatră de pe inimă. Din nefericire, e mai mult ca bolovanul lui Sisif: o să se întoarcă negreșit.

Racii vor învăța astăzi să facă ceva nou, nu neapărat de o utilitate imediată. Un nou talent e ca un stingător. Mai bine îl ai și n-ai nevoie, decât să ai nevoie și să nu-l ai.

ȘTIRILE CARE FENTEAZĂ

„Anchetă la Mehedinţi, după ce un bărbat băut a fost muşcat de ureche pe stradă”. Sunt metode mai ușoare să-ți găurești urechile pentru un cercel. Etimologii se întreabă dacă această tradiție este motivul pentru care județul se numește MeheDINȚI. Fără legătură, ieri, Mike Tyson a primit „Cheia Orașului Drobeta-Turnu Severin”.

„Termoenergetica Bucureşti începe furnizarea căldurii în noaptea de marţi spre miercuri”. Pentru sute de blocuri, este șansa să aibă apă rece și în cadă și-n calorifer.

„Kanye West vrea să cumpere platforma de socializare Parler, după ce a fost interzis pe Twitter și Instagram”. Dacă singura platformă pe care poți să îți spui opiniile este o platformă pe care o deții, poate că problema e în altă parte.

„Povestea tristă a lui Ton, ratonul care a ajuns în România ilegal și a fost abandonat”. Ratonii sunt violenți, hoți și strică ușor orice. Deci nu sunt animale de companie, cel mult politicieni.

„Un vasluian i-a alungat cu câinii pe polițiștii veniți să-l încătușeze”. În ultimele câteva zile am avut știri cu omul care a mușcat un câine polițist, cu omul mușcat de ureche de un alt om și acum omul care a asmuțit câinii pe polițiști. Următoarea știre trebuie să fie „După ce un suspect a mușcat un câine polițist, polițiștii l-au mușcat pe suspect de ureche.”

„Bere cu gust de curcan, dedicată câinilor.” Curcanii, deranjați că li se vinde apa în care au făcut baie: „Nu suntem influencerițe!” 

„Un meci de la WTA Guadalajara, amânat după ce un roi de albine s-a stabilit pe acoperișul scaunului arbitrului”. Oficialii au pus stup partidei până au rezolvat problema. Apicultorul a câștigat în trei seturi.

„Podul Palatului Arhiepiscopal, care a ars, nu avea autorizaţie”. Prea multe dintre incendiile din ultimele luni au fost la clădiri neautorizate. Am început să cred că ultimele clădiri cu autorizație ridicate în București datează din interbelic.

„Kremlinul susține că nu știe dacă armata rusă folosește drone iraniene în Ucraina”. În curând, vom citi declarații de genul „Noi am trimis soldați acolo, dar în vacanță, cel mult să ocupe un șezlong.”

„Psihoza dubei albe, care răpește copii și femei, a cuprins Franța. Românii sunt direct vizați de acuzații”. E clar că nu suntem vinovați. Ambulanța românească, răpitoare de copii și femei, este neagră.

„Autobiografia lui Bono: solistul U2 susţine că mafia i-a ameninţat familia”. Artistul a primit mesajul „familia ta poate să rămână <<with or without you>>”.

„Marea Britanie se confruntă cu cel mai grav focar de gripă aviară înregistrat vreodată”. Asta și pentru că păsările refuză să poarte mască și să se vaccineze.

„Britanicii nu vor avea bere câteva zile. Livrările vor fi perturbate din cauza unei greve a şoferilor”. Britanicii sunt confuzi. Dilema lor: ar vrea să iasă în stradă, dar asta făceau când AVEAU bere. 

A FOST ODATĂ LA ACEASTĂ DATĂ

1469 - Ferdinand al II-lea de Aragon s-a însurat cu Isabella de Castilia, eveniment care a dus la formarea Spaniei ca super-putere mondială. Zilele astea, din darul de nuntă de abia îți permiți divorțul.

1512 - Martin Luther devine doctor în teologie. A fost poate singurul om care a reușit să schimbe o instituție din interior.

1865 - Inaugurarea oficială a liniei ferate București-Giurgiu și singurul an în care trenurile au plecat la timp din cele două gări.

1933 - Comitetul de organizare a Olimpiadei de la Berlin, din 1936, anunță că baschetul va fi catalogat ca sport olimpic. Asta și pentru că nemții și-au dat seama că erau cu cel puțin 30 de centimetri mai înalți decât sportivii tuturor celorlalte țări participante.

1960 - SUA au instituit embargo comercial împotriva Cubei, crescând de zece ori prețul trabucurilor.

1987 - „Lunea neagră” - bursa de pe Wall Street cade, marcând una dintre cele mai mari crize economice mondiale. Probabil din cauza unei declarații a lui Elon Musk, care avea 16 ani în acel moment.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.