Dua Lipa a dezmințit zvonurile că ar urma să cânte la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar

Deși nu a început încă, această ediție a Campionatului Mondial de Fotbal e deja una controversată.

Dua Lipa a anunțat public că nu va cânta la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar.

Mai mult, ea a scris pe Instagram că nu va merge în Qatar până când toate promisiunile „de a respecta drepturile omului” nu vor fi îndeplinite în această țară.


„Există zvonuri că ar urma să cânt la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale din Qatar. Nu voi cânta și nu am fost niciodată în negocieri pentru așa ceva. Voi sprijini Anglia de departe și voi aștepta cu nerăbdare să vizitez Qatar când această țară îți va îndeplini toate promisiunile privind respectarea drepturilor omului, misiune pe care și-a asumat-o atunci când a primit dreptul de a găzdui campionatul”, a scris Dua Lipa. 

Încă nu se știe cine va cânta la ceremonia de deschidere a CM de Fotbal 2022, dar alte nume speculate ar fi Shakira și trupa BTS (puțin probabil).

Cupa Mondială din Qatar rămâne controversată din cauza încălcării drepturilor comunității LGBTQ+, dar și din cauza numărului mare de migranți ilegali care lucrează pentru salarii mici, trăiesc în condiții îngrozitoare și dintre care mulți și-au pierdut viața construind stadioanele pe care vor fi ținute meciurile acestei ediții.

Sepp Blatter, fostul șef al FIFA, a recunoscut de curând că decizia de organizare a CM în Qatar a fost una greșită. 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.