O piesă de teatru „Stranger Things” intitulată „Stranger Things: The First Shadow”, cu acțiunea plasată în Hawkinsul anului 1959, va fi pusă în scenă în Londra la sfârșitul anului 2023.
Piesa de teatru se bazează pe poveste originală scrisă de frații Duffer (creatorii din spatele Stranger Things), Kate Trefry (scenarist pentru Stranger Things) și Jack Thorne (scenarist pentru Enola Holmes 2 din 2022, care o are în rolul principal pe Millie Bobby Brown).
Noua piesă, scrisă de Trefry, va avea premiera mondială la Teatrul Phoenix și va fi regizată de câștigătorul premiului Tony Stephen Daldry, cu codiregia lui Justin Martin.
Despre Stranger Things: The First Shadow:
Hawkins, 1959: un oraș obișnuit cu probleme obișnuite. Mașina lui Hopper nu pornește, sora lui Bob nu ia în serios emisiunea lui de radio, iar Joyce vrea să plece cât de curând poate. Când noul elev Henry Creel și familia lui sosesc, descoperă că un nou început nu este atât de ușor... iar umbrele trecutului par să îi prindă din urmă.
Adusă la viață de o echipă de creație câștigătoare de mai multe premii, această nouă aventură captivantă te va duce înapoi la începutul poveștii Stranger Things – și la începutul sfârșitului.
Biletele vor fi puse în vânzare în această primăvară, urmând ca mai multe detalii să vină la sfârșitul acestei luni. Acces prioritar la bilete va fi acordat celor care se înregistrează de astăzi la strangerthingsonstage.com. În plus, fanii pot urmări conturile de Instagram, Tik Tok, Facebook și Twitter pentru informații suplimentare despre bilete, detalii despre vânzare și multe altele.