Fundația Renașterea organizează pe 11 iunie tradiționala cursă caritabilă Race for the Cure Romania, Cursa de alergare / plimbare 5 km sau de 1 km cu punct de Start/Sosire la Stadionul Național Arcul de Triumf din București.
Ediția din acest an, pe lângă prezență la cursa fizică din București, posibilitatea locuitorilor din alte orașe din țară sau din diaspora să susțină și să doneze pentru femeile din România pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro. Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe siteul www.fundatiarenasterea.ro
“Anul acesta, pentru a noua oară, vom sărbători sănătatea, la Race for the Cure România, împreună cu familia, prieteni, colegi, dar și cu învingătoarele în lupta cu cancerul! De asemenea, românii de pretutindeni își pot arăta solidaritatea față de femeile vulnerabile, înscriindu-se pe raceforthecure.eu/ro și alegând să susțină Fundația Renașterea. Astfel, suntem alături de femeile din Romania, în drumul către combaterea cancerului, prin prevenție, stil de viață sănătos și acces la investigații medicale. Statisticile sunt alarmante, în ceea ce privește rata mortalității din cancerele feminine în România, comparativ cu celelalte țări din Europa. Pe 11 iunie vom colora din nou Bucureștiul în roz, iar fiecare înscriere e transformată de Fundatia Renasterea în analize medicale pentru femeile defavorizate, ce le pot salva viața! Împreună suntem mai puternici! ”, a declarat Mihaela Geoană, Președintele fondator al Fundației Renașterea.
Participanții la cursa din 11 iunie, de la Stadionul Național Arcul de Triumf se vor bucura, alături de familie, colegi si prieteni de o mulțime de surprize:
• Program de încălzire pe muzică,
• Jocuri educative și activități distractive pentru copii,
• Photo fun booth,
• Trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă,
• Fiecare participant va fi înscris la Tombola Renașterea (cu premii atractive și surprize, pentru toate categoriile de vârstă)
• Învingătoarele în lupta cu cancerul, Doamnele in Roz, vor participa la
Tombola Roz
Anul acesta, cursa nu va mai fi una competitivă! Vom sărbători sănătatea, îmbinând sportul distracția și emoția, printr-o plimbare sau alergare roz, precum o fac alte 32 de țări din Europa.
Traseul cursei de alergare / plimbare de 5 k din București este următorul : Start – esplanada Stadionului Național Arcul de Triumf - Str Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, pana in Piața Victoriei, cu retur pe Șos. Kiseleff, pana la Arcul de Triumf, continuând pe str Alexandru Constantinescu, până la Poarta Roz. Traseul Pink walk de 1 km este : Start – esplanada Stadionului Arcul de Triumf Str Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf si retur pe același traseu, dar cu sensurile delimitate de garduri si banda de semnalizare, până la Poarta Roz Delimitarea sensurilor de alegare se va face prin garduri si banda de delimitare.
Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copiii sub 18 ani. Fiecare participant primește un kit (tricou și număr de participare), apă (1 punct de hidratare pe traseu si la Sosire), o înscriere la Tombola Renașterea și o medalie la terminarea cursei.
Kitul de participare poate fi ridicat de la sediul Fundației Renașterea (strada Virgil Pleșoianu nr. 87, sector 1, București), în perioada 29 mai - 10 iunie, în intervalul orar 10-18. Se poate opta și pentru primirea kit-ului prin curier, odată cu înscrierea electronică (costul transportului se achită la firma de curierat și este platit de destinatar).
Race for the Cure este cea mai mare cursa internațională destinată promovării sănătății și luptei împotriva cancerului de sân, cel mai mare și de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Aflat la a noua ediție in țara noastră, Race for the Cure aliniază România la linia de start a Europei in cursa pentru prevenirea si combaterea cancerului la femei.
La edițiile din 2022 a cursei Race for the Cure România, s-au înscris 2.730 de participanți și tot atâtea teste medicale gratuite au fost oferite femeilor vulnerabile, la Centrul Medical de Excelenta Renașterea din București și prin intermediul Unității Medicale Mobile Renașterea.
La fiecare dintre edițiile anterioare a fost foarte apreciată la competiția între echipe pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă.
Pentru înscrierea unei echipe direct la sediul Fundației, se poate trimite un mesaj de solicitare pe adresa de email : raceforthecureromania@gmail.com / contact@fundatiarenasterea.ro