Ultima șansă pentru public să vadă cea mai amplă expoziție dedicată maestrului Ion Theodorescu-Sion, cea mai mare expoziție de pictură spaniolă organizată vreodată în țară, precum și 2 expoziții de artă contemporană și instalații.
De asemenea, vineri și sâmbătă (Noaptea Europeană a Muzeelor), au loc ultimele Night Tours ale sezonului.
Palatul Dacia-România de pe Lipscani este deschis de joi până duminică, de la 12:00 la 21:00.
Night Tours, experiențe speciale de vizitare cu tururi ghidate în toate expozițiile Art Safari și prosecco, au loc doar vineri și sâmbătă, de la 22:00-1:00. De altfel, sâmbătă, 13 mai, pasionații de artă sunt invitați să-și petreacă Noaptea Muzeelor în inima Bucureștiului, la un tur nocturn în Art Safari.
Instalații și experiențe de neratat la Art Safari
Printre punctele de atracție din Art Safari se numără și un Infinity Room, probabil cel mai fotografiat loc din muzeul expozițiilor temporare Art Safari, dar și „glo x Robert Lőrincz – Superstar”, o instalație creată de unul dintre artiștii emergenți ai momentului, Robert Lőrincz (n. 1995, Sfântu Gheorghe), din atriumul Palatului Dacia-România.
O altă instalație creată special pentru această ediție Art Safari este „Copacul nostru” powered by Lidl. Fanii brandului Porsche au ocazia să admire 75 de imagini de colecție din istoria brandului, ce provin din colecția Muzeului Porsche din Stuttgart, cu ocazia aniversării a 75 de ani de Porsche pe plan internațional.
Și micii artiști sunt așteptați la Art Safari Kids. Sâmbătă, 13 mai, au loc 2 ateliere de creație în intervalele 12:00-13:30 și 14:00-15:30, la Palatul Dacia-România, inspirate de expoziția „The Memory Palace. Focus on the French art scene with Marcel Duchamp Prize”. Copiii își vor crea propria poveste vizuală aplicând „metoda loci” (palatul memoriei) și vor avea parte de tururi ghidate în expoziții (ultimele din acest sezon).
Cursurile și atelierele de artă continuă la Palatul Dacia-România toată vara, iar în perioada 1-4 iunie, Art Safari va organiza și un festival dedicat copiilor și părinților, programul complet urmând să fie anunțat în curând. Înscrierile se fac la adresa de mail: kids@artsafari.ro. Mai multe detalii aici.
4 expoziții de artă pentru toate gusturile, într-un Palat
„Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste”, curator dr. Elena Olariu, expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București
Reunește 150 de picturi de la muzeele din România, precum și din colecții private, unele dintre acestea expuse în premieră. Operele marelui maestru înfățișează compoziții neo-românești monumentale, țărani puși într-o lumină impresionantă, femei surprinse în postura de zeițe ale pădurii, precum și cadre de natură statică, încărcate de detalii.
Ceea ce surprinde este eclectismul creațiilor sale - nicio operă nu seamănă cu cealaltă. Este ultimul weekend în care poate fi admirată cea mai mare expoziție realizată vreodată în România în cinstea artistului.
„Maeștrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea și apariția Impresionismului”, curator dr. Helena Alonso
Soarele Spaniei ne încălzește și la București, în expoziția dedicată marilor maeștri ai picturii spaniole. Cap de afiș: renumitul impresionist spaniol Joaquín Sorolla (1863-1923), supranumit „Maestrul luminii”.
Centenarul său este sărbătorit în toată lumea anul acesta. Art Safari expune o serie de portrete care i-au adus artistului mult succes în carieră și l-au făcut celebru până în SUA. Alături de lucrările lui Sorolla, în Art Safari pot fi admirate și operele lui Mariano Fortuny (1838-1874) sau ale lui Raimundo de Madrazo (1841-1920), unul dintre cei mai mari portretiști spanioli din secolul al XIX-lea.
„The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”
„Suntem mândri că am contribuit la realizarea acestei expoziții, care oferă publicului român o călătorie inteligentă, poetică și îndrăzneață în compania unor artiști minunați, activi pe scena contemporană franceză. Această propunere originală a curatoarei Daria de Beauvais, asistată de dr. Lisa Colin, va lăsa, fără îndoială, urme în memoria vizitatorilor săi.
Istoria relațiilor artistice dintre Franța și România este foarte bogată și mă bucur că ADIAF și Art Safari fac parte din această lungă tradiție, ambele fiind reprezentantele unei dinamici și viziuni ambițioase - mai necesare ca niciodată în Europa - în slujba dialogului, a diversității și a creației”, a declarat Julien Chiappone- Lucchesi, Consilier de cooperare și acțiune culturală și Director general al Institutului Francez din România.
„Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, curator Mihai Zgondoiu, expoziție realizată în parteneriat cu ICR
65 de artiști din toate colțurile țării și chiar din Republica Moldova ilustrează într-un mod fresh teme ale realității de astăzi. Expoziția este dedicată tuturor curioșilor de nou și trebuie privită cu mintea (Super)deschisă. Picturi, video art, artă digitală, instalații, obiect, dar și artă textilă. În această expoziție, vizitatorii descoperă tot ce e nou în artă.
Program și bilete
- Joi - duminică, 12.00-21:00 (ultima intrare 20:30)
- Vineri și sâmbătă, 22:00 - 1:00 (Night Tours)
- Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), strada Lipscani, n. 18-20
Biletele pot fi achiziționate la intrare sau online.