Sound-ul original francez și versuri aproape de sufletul artistei sunt cuvintele care descriu cea mai nouă piesă marca Irina Rimes: „Changer”. Instrumentalul piesei s-ar putea să vă pornească la dans într-o seară de primăvară târzie, însă interpretarea Irinei va aduce izul de nostalgie specific, instigând la introspecție.
Creditele pentru piesă merg către Frédéric Pradel pentru versuri, iar pentru muzică David Goldcher, Irina Rimes, Alexandra Maquet, Frédéric Pradel și David Ciente. De mix și master s-au ocupat Jérémie Tuil și Master Disk.
„Chiar dacă este a doua la număr, asta ar fi prima piesă pe care o lansez în limba franceză. Prima din seria celor care urmează. Este o piesă care povestește istoria mea, de unde am pornit și cum în drumul meu am hotărât să mai pornesc o dată de la zero. Nu știu dacă asta este piesa care va începe marea poveste de dragoste dintre mine și publicul francez, sper să fie, dar dacă nu este aceea, atunci cu siguranță ea îmi va deschide ușile. Piesa asta a fost scrisă de doi prieteni dragi, Frederic și Alma, produsă de David Goldcher și lansată împreună cu Parlophone și Global Records. Mulțumesc tuturor pentru implicare și sper că vom scrie istorii frumoase împreună.” ne spune Irina Rimes.
Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement şi sute de show-uri live intense şi pline de emoţie. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ" sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii, „Ba ba ba – Inima mea bate”. Ultima sa colaborare alături de The Motans, pentru piesa ,,Gata de zbor”, se bucură atât de susținerea fanilor, cât și de cea a radiourilor, iar ultimul său single, ,,Neiubita ta”, are de asemenea, succes în rândul radiourilor și fanilor.