Foto: Mihnea Ratte
Evenimentul ăsta este despre zâmbete, voie bună și culoare, așa că zona de start a fost amenajată în Parcarea Rex din Mamaia, iar sute de oameni au alergat cei mai fericiți kilometri pe faleză.
Lumea a fost prezentă la fața locului de la ora 17:00, când au intrat direct în mood-ul de festival, au trecut pe la toate booth-urile partenerilor și au dansat pe muzica excelentă pusă de Partydul Kiss FM (OLiX și Dan Fințescu), prezenți și ei în orașul de pe litoral.
Încălzirea oficială a fost asigurată de Starlin și Wolrd Class, iar apoi participanții au plecat în alergare - au fost așteptați de patru porți de culoare, o poartă de spumă, dar au avut la dispoziție și două puncte de hidratare.
La revenirea în zona de festival, cei mai fericiți alergători s-au bucurat de medalii, s-au fotografiat în cornerele special amenajate și s-au pregătit pentru cel mai #spectacolor nor de culoare de la apus.
O zi de pus în ramă!
PS: va exista și o ediție de noapte Color Run, singura de anul ăsta, pe 16 septembrie! Ne auzim cu detalii!