DesKiss Dimineața, 6 noiembrie - invitați speciali și „la mulți ani” pentru 20 de ani de KISS FM!

De luni până vineri, între 07:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

Astăzi este ziua noastră, împlinim 20 de ani, și cea mai mare bucurie este să ne serbăm alături de voi!

Ziua de 6 noiembrie, zi de luni, n-a început cu o energie specifică unui început de săptămână, adică mai greoi, ci în plină forță, cu multă energie și good vibes, deoarece este ziua KISS FM!

Postul de radio a împlinit 20 de ani și toată ziua la noi vor veni prieteni și artiști pentru a ne serba împreună! Evident, cel mai important element rămâne publicul, deoarece fără el n-am fi reușit să fim unde suntem acum!

Echipa DesKiss a cântat „la mulți ani” și a început emisiunea cu primul invitat special, solistul Voltaj, Călin Goia. În cazul în care nu știai, în urmă cu 20 de ani, pe 5 noiembrie, prima melodie difuzată la Kiss FM a fost fix piesa „20 de ani.”

Călin Goia de la Voltaj

„A fost o bucurie și o onoare pentru noi”, a spus artistul.


Oprișan a vorbit despre cum crede că nu există aniversare în România, unde să nu se audă piesa asta, iar Cipi a mărturisit că și ei se simt „ca la 20 de ani” și ce mult i-ai plăcea „să păstreze mintea de acum și trupul de atunci.”

Odată cu replica asta, el le-a oferit o provocare ascultătorilor și i-a întrebat ce ar face sau n-ar mai face dacă lucrurile ar sta așa? Răspunsurile nu au întârziat să apară, așa că le poți asculta pe toate în podcast-ul de mai jos.

Călin Goia a răspuns că i-ar plăcea să facă același lucru, dar a vorbit și despre un plan important pentru Voltaj - show-ul lor de la Sala Palatului, din 14 decembrie. „Vă promitem o energie ca la 20 de ani”, a mai spus el.

Întrebat și ce a însemnat Kiss FM pentru el, Călin a zis: „Apariția unui post de radio care te obliga să fii la fresh ca el, unde aveai și ocazia să te promovezi, iar pentru energia și mesajul nostru pozitiv, s-a potrivit mănușă.”

Oana de la Activ

În studio a fost și Oana de la Activ. „Să creșteți mari și frumoși și cu muzică la fel de bună și urmăritori constanți și împătimiți”, a spus ea.


Piesa trupei, „Doar cu tine”, a apărut în 2004, iar Oana a povestit cum n-a mai fost pe scenă de când Kiss FM a împlinit zece ani. 


Când a rămas însărcinată cu Eva (15 ani), ea a luat decizia de a se retrage din showbiz; în prezent, Oana are trei copii.

Fosta cântăreața a mărturisit că se bucură tare mult pentru că este invitată în studio, dar și despre cum are un sentiment tare plăcut pentru că știe că copiii ei îi știu și îi ascultă muzica. Mai mult, Eva este pasionată de muzică, așa că poate chiar ea îi va călca pe urme.


Ai cuvântul (ediție specială)

În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „R”. Laura din Târgu-Mureș a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la 10 din cele zece întrebări.

Așadar, ea a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogat cu 100 de euro. De fapt, kissomanii, pentru că fac 20 de ani, i-au mai oferit 100 de euro, așa că Laura a câștigat 200 de euro!

De-a lungul emisiunii, foarte mulți oameni mișto ne-au trecut pragul, de la 3 Sud Est, Mihai Sturzu, Liana Stanciu și Răzvan Exarhu, la Nico, Marian Maican, Dan Fințescu sau Cristi Nitzu, cel care a dezvăluit că el a dat ideea Kiss Fm, așa că te invităm să dai play la podcast-ul de mai jos.



Tudor de la Fly Project

Tudor și-a serbat ziua de naștere, așa că azi dimineață a fost și în studio-ul Kiss, unde a zis că este „mahmur de trei zile.”


Artistul a povestit că este recunoscător nu doar pentru faptul că a fost și este difuzat pe radio, dar și pentru faptul că oamenii de la Kiss i-au acordat mereu credit fiecărei piese. „La Kiss e sărbătoarea muzicii 24 din 24”, a zis el.


Lidia Buble


Lidia a schimbat și ea prefixul (30 de ani) și a spus cum este alături de Kiss de zece ani. Dacă ar fi să aibă din nou 20 de ani, ea a zis că „ar face aceleași prostii”, deoarece din toate greșelile ai ce învăța.

„Vă mulțumesc pentru fiecare difuzare, datorită vouă am ajuns la multe suflete frumoase. Mulțumesc că ne faceți viețile mai frumoase de 20 de ani”, a spus ea.


Corina Bud

Corina a făcut show înainte de a intra în direct la DesKiss și l-a luat la dans pe Oprișan. Întreg momentul e online pe pagina noastră de Instagram și ar fi bine să nu-l ratezi.

Artista a povestit și cum se simte excelent în prezent, cu o carieră de 20 de ani în spate. „Mă simt cel mai bine acum, mai coaptă, mai înțeleaptă și mult mai mișto”, a concluzionat ea.



E păcat să nu auzi toată emisiunea asta frumoasă, așa că da un click mai jos.


Plus de asta, urmărește-ne și pe Facebook și Instagram, să fii la curent cu toate surprizele pe care ți le-am pregătit azi.


DesKiss Dimineața - Kiss FM 20 de ani - 6 noiembrie 2023

DesKiss Dimineața, 01:17:17

DesKiss Dimineața - invitați Magda Ignat și Dorian Popa - 3 decembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:16:12

DesKiss Dimineața - 2 decembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:06:13

DesKiss Dimineața - 29 noiembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:13:19

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.