O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.
Trailerul lansat de Bold Film Studio și realizat de Good Hands dezvăluie câteva din întâmplările care au loc pe parcursul acestei petreceri imaginate de Grupa B (Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu Nedelcu și Bogdan Theodor Olteanu).
Clipul va putea fi vizionat în premieră pe canalul Bold Film Studio pe 21 noiembrie, de la ora 19:00.
Afișul oficial al filmului este creat de Wopa Communication după fotografiile realizate Alex Gâlmeanu și îi prezintă pe: Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu’” Nedelcu, Victoria Raileanu, Șerban Pavlu, Mădălina Craiu, Alexandru Ion, Mădălina Stoica, Vlad Drăgulin, Carol Ionescu, Vlad Brumaru și Alin Florea.
Îndatorat până peste cap, Klaus speră că banii pe care-i va primi de la guralivul Cătă (Alexandru Ion), nașul lui Vlad (Carol Ionescu), în cinstea căruia organizează petrecerea burlacilor, îi vor rezolva toate problemele.
Barroso încearcă să-și controleze dezamăgirea și furia, în timp ce petrecăreții corporatiști - Andu (Vlad Drăgulin), Albert (Rolando Matsangos), Cerbu (Codrin Boldea), Deiu (Vlad Brumaru) și Mihai Cazimir (Cezar Antal) - au din ce în ce mai multe nemulțumiri.
Dansatoarea Alis (Mădălina Craiu) e jignită, patroana clubului, Vera (Victoria Raileanu), este furioasă, vecinul megaloman și conspiraționist Maxi (Șerban Pavlu) strică atmosfera, iar apariția unor invitați nepoftiți (Alin Florea, Cătă Nicolau, Bogdan Farcaș și alții) riscă să transforme totul într-un dezastru.
Klaus & Barroso este o comedie scrisă de prieteni, despre frăție și prietenie.
„Mă bucură enorm această formulă de lucru, e primul proiect pe care îl facem în calitate de Grupa B, scopul nostru fiind să punem umărul în continuare la filmele de comedie românești propunând o perspectivă nouă, zic eu”, spune Cosmin „Micutzu” Nedelcu.
„Mi-e drag că pot lucra alături de prieteni foarte capabili. Și mi se pare foarte incitant acest început de drum, în care ne-am pus laolaltă și am creionat o direcție - ce vrem și ce nu vrem să facem în comediile pe care le scriem. Faptul că am pariat că, pe măsură ce industria de film comercial se dezvoltă, pretențiile publicului vor crește. Și dacă nu ne iese, putem să spunem apoi, ca naționala de fotbal a României, că am căzut de pe un cal mare”, completează Adrian Nicolae.
„Munca noastră împreună este mult simplificată de faptul că avem aceleași principii în privința a ce se poate face și ce nu se poate face într-un film. Credem toţi în punching up comedy și credem toţi că ești responsabil să nu dezamăgești un om care a plătit un bilet”, declară Bogdan Theodor Olteanu.
„Actori profesioniști și extrem de talentați, un scenariu bun și o echipă tânără și excepțională au contribuit la o comedie de situație aparte în peisajul cinematografic românesc, pentru o audiență generală. Sperăm ca din 16 ianuarie publicul să vină să vadă Klaus & Barroso în cinema și să se bucure de toate surprizele pe care le oferă”, menționează fondatorul Bold Film Studio, Ionuț Datcu, producătorul general al filmului.
Klaus & Barroso este o nouă comedie produsă de Bold Film Studio, după succesul filmului „Taximetriști” lansat la începutul acestui an în cinematografe și disponibil pe Netflix.
Directorul de imagine al filmului este Mihai Marius Apopei, montajul este realizat de Tudor D. Popescu, iar scenografia și costumele sunt semnate de Alexandra Panaite.
Filmul a beneficiat, în premieră în România, de o regie colectivă, o formulă prin care s-au distribuit spontan și armonios roluri și atribuții între mai mulți membri ai echipei.
Klaus & Barroso va fi distribuit de Forum Film, din 16 ianuarie 2024, în cinematografele din toată țara.