Beyoncé se pregătește să lanseze documentarul „Renaissance: A Film by Beyoncé”, iar în film vorbește și despre cum fiica ei, Blue Ivy, ia criticile în serios.
Fetița de 11 ani a însoțit-o pe mama ei în turneu și a dansat pe scenă la piesele „My Power” și „Black Parade.”
Artista a povestit în film cum puștoaica a citit câteva critici despre modul în care a dansat la spectacole, fapt care a făcut-o să-și perfecteze tehnicile.
Blue ar fi trebuit să urce pe scenă doar o dată, dar nici acest lucru nu a fost posibil fără o negociere intensă cu vedeta. „Mi-a spus că e pregătită să urce pe scenă și i-am spus nu”, ar fi zis Bey.
Odată cu criticile primite, Ivy nu s-a descurajat, ba chiar a început să se pregătească mai intens.
„Renaissance: A Film by Beyoncé” a avut premiera în weekend, iar printre starurile prezente au fost și artistele de la Destiny’s Child, trupa care a lansat cariera lui Beyoncé.