Producers StudioCanal și Monumental Pictures au lansat primul teaser-trailer „Back to Black”, filmul biografic despre Amy Winehouse.
Artista va fi interpretată de actrița britanică Marisa Abela, în timp ce Sam Taylor-Johnson (recunoscut pentru filme precum „Nowhere Boy”, „50 Shades of Grey”) va regiza producția.
Pelicula va fi lansată în UK și Irlanda pe 12 aprilie, iar în cinematografele din toată lumea va ajunge începând cu 10 mai.
„Back to Black” a fost scris de Matt Greenhalgh și realizat cu ajutorul fundației The Amy Winehouse Estate, în timp ce Universal Music Group și Sony Music Publishing și-au dat acordul pentru ca piese originale ale cântăreței să fie folosite în poveste.
Amy Winehouse a avut un adevărat impact în industria muzicală internațională, atât datorită talentului de care a dat dovadă, cât și a stilului muzical ales. „Rehab,” „Valerie” sau „Love Is a Losing Game” sunt doar câteva dintre piesele care vor rămâne în istoria colectivă.
Amy s-a bucurat de un succes fantastic în rândul publicului și a vândut peste 30 de milioane de albume la nivel global. Din păcate, ea a murit la 27 de ani, după ce s-a luptat cu dependența de alcool și droguri; a încetat din viață pe 23 iulie 2011, după o supradoză de alcool.
Filmul documentează drumul ei spre faimă, de la copilăria și adolescența din Londra și până la lansarea albumului „Back to Black.”