Vocea Irinei Rimes a răsunat la Tomorrowland, cel mai mare festival de muzică electronică din lume

Weekendul acesta, la Tomorrowland, festivalul care adună peste jumătate de milion de oameni la fiecare ediție, piesa „Dudadu" a Irinei Rimes a venit ca o surpriză plăcută atât pentru audiență, cât și pentru artistă, în playlist-ul apreciatului grup de DJ-ii Keinemusik.

Remixul realizat de talentatul DJ și producător Goldcher a captivat mulțimea cu fuziunea dintre muzica românească și sound-ul internațional.

Dudadu" face parte din EP-ul „Origini", care vine cu un concept live inovator, numit „Descântatele". Irina Rimes va prezenta acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru fani. Biletele sunt deja disponibile aici.

Acesta este un moment important pentru Irina Rimes, care continuă să își extindă influența internațională și să contribuie la diversificarea muzicii. Artista a avut o apariție surpriză în setul lui MoBlack de la Electric Castle, iar artiști precum Apache și BLOND:ISH au inclus-o în spectacolele lor. Tiesto a adăugat remix-ul realizat de Goldcher - “Dudadu Flip” în playlist-ul său de pe Spotify, dovedind impactul și popularitatea internațională a acesteia. Keinemusik a introdus piesa pentru prima dată la un eveniment din București, după care au luat-o cu ei la Berlin, demonstrând încă o dată potențialul global al muzicii Irinei Rimes. 

Credit foto: Bragovski

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.