Nicole Kidman (57 de ani) revine într-un rol în care are o relație cu un barbat mai tânăr.
Spre deosebire de comedia Netflix „A Family Affair”, unde joacă alături de Zac Efron, și care nu este o producție excepțională, de data asta, în „Babygirl”, pare că-și arată mult mai bine talentul pe care-l are.
Filmul, scris și regizat de Halina Reijn, propune o poveste unde Kidman joacă o femeie într-o poziție de putere, care începe o relație kinky cu internul ei, actorul Harris Dickinson (28 de ani), în timp ce soțul ei, Antonio Banderas, nu are nicio idee despre asta.
Într-un interviu acordat recent, Nicole și Dickinson vorbesc despre scenele de sex, dar și despre complexitate rolurilor. „Au fost zile în care am devenit terifiată de anumite scene, în care nu știam cum mă voi descurca”, a spus Harris, iar Kidman a subliniat ce rol important a avut regizoarea și cum a ajutat-o să se simtă în largul ei.
„Am fost mereu într-o cursă ca actor, merg mereu unde n-am mai fost. Și ce pot explora ca om? Ei bine, un rol de genul a însemnat o zonă în care n-am mai fost. E un moment asemănător celui în care sari de pe o stâncă, unde-ți spui că vei renunța la tot și vei explora noua zonă cu oameni de încredere, într-un gen deja cunoscut, cu speranța că poți aduce ceva nou, mai ales cu o femeie la conducere”, a continuat ea.
Într-o discuție cu Vanity Fair, actrița a povestit și despre consecințele unui astfel de rol. „La un moment dat n-am mai vrut să fiu atinsă. N-am mai vrut să continui, dar în același timp eram nevoită s-o fac. Halina mă ținea, și eu pe ea, deoarece a fost foarte greu pentru mine. Îmi ziceam, Doamne, chiar fac asta și o să vadă toată lumea. E un sentiment foarte ciudat. Scenele din film sunt ceva ce faci acasă și ascunzi în clipurile personale. Nu e ceva care ajunge în mod normal la tot globul”, a precizat vedeta.
Într-un alt interviu, Kidman a ținut să sublinieze și cum nu s-a simțit niciodată exploatată pentru rol, ci povestea asta a făcut parte din ea și și-a dorit asta.
„Babygirl” va avea premiera în cinematografe pe 25 decembrie.