Regizorul Bill Condon semnează „Kiss of the Spider Woman”, un film musical unde Jennifer Lopez are rolul principal.
Pelicula a avut premiera la Sundance, iar publicul a fost vrăjit de prestația actriței, și nu a ezitat să o aplaude minute în șir la final. „Am așteptam momentul ăsta toată viața mea”, a zis ea.
Povestea este centrată în jurul conversației dintre doi deținuți din cadrul unei închisori din Argentina. Inițial a fost un roman scris de Manuel Puig în 1976, iar apoi acțiunea a fost adaptată pe scenă și pe marile ecrane ani la rând. În 1985, filmul cu același nume, unde William Hurt și Raul Julia au rolurile principale, i-a adus primului un Oscar.
Condon a regizat și scris noua versiune, unde Diego Luna îl joacă pe prizonierul revoluționar Valentin Arregui, iar Luis Molina (Tonatiuh) pe colegul său de celulă, un tip pasionat de filme, celebrități și glamour. Tonatiuh îi povestește lui Valentin musical-ul lui preferat, „Kiss of the Spider Woman”, fapt care le oferă o ieșire din realitatea în care se află.
Filmul conține și subiecte serioase, cum ar fi identitatea de gen. Molina îi povestește prietenului său cum nu se simte nici bărbat, nici femeie, lucru care lui Valentin i se pare ciudat la început, dar apoi începe să înțeleagă.
Lopez, așa cum era de așteptat, este protagonista din musical-ul povestit, iar publicul i-a admirat talentul muzical, dar și mișcările de dans din film.
Într-o discuție în cadrul festivalului, ea a mărturisit cum se uita la „West Side Story” în fiecare an de Ziua Recunoștinței, fapt care a făcut-o să devină artistă. „Codon mi-a făcut visele să devină realitate”, a mai spus Jennifer, emoționată până la lacrimi.