Tiesto nu mai este burlac! Celebrul DJ olandez s-a căsătorit de curând cu modelul Annika Backes, chiar în mijlocul deșertului Utah, iar imaginile de la nuntă par desprinse dintr-un basm. Cei doi erau împreună din 2015, și în ciuda diferenței de vârstă dintre cei doi, de 27 de ani, se pare că povestea lor de dragoste a rezistat.
De ce au ales o nuntă în deșert?
Conform revistei Vogue, cei doi și-au dorit să se căsătorească în deșert, deoarece au mai vizitat locul respectiv în trecut și s-au îndrăgostit de priveliștea locului.
„Iubim liniștea de acolo și peisajul care te face să te simți ca și când ai fi singur pe planetă. Contrastul dintre arhitectură și deșert este un echilibru perfect. Te face să te simți ca într-un film cu James Bond, iar noi chiar asta ne-am dorit. Am vrut ceva fabulos, romantic și sexy, dar în același timp ne-am dorit o atmosferă intimă, așa că am închiriat acest resort pentru cei 80 de invitați”, a povestit Annika.
Soția lui Tiesto a povestit că deșertul îl inspiră pe DJ-ul olandez, fiind un loc în care acesta își găsește liniștea. „Poți să vezi stelele noaptea și să îți dai seama că fiecare apus și răsărit este special și unic. Este unul dintre cele mai romantice locuri de pe Pământ!”.
Se pare că prima lor opțiune ar fi fost Las Vegas, însă niciun loc din orașul jocurilor de noroc nu i-a atras pe cei doi îndrăgostiți.
Cum s-au cunoscut cei doi!
Tiesto și Annika Backes s-au cunoscut în restaurantul Catch din New York, în 2015, prin intermediul unor prieteni comuni, și din câte se pare, a fost dragoste la prima vedere.
„Am început să ieșim împreună timp de două luni, iar apoi a început Coachella și am decis să mergem amândoi acolo. Am petrecut weekend-ul împreună, alergând prin festival, și nu ne-am plictisit nicio clipă unul cu celălalt. Când ne-am întors la New York nu voiam să ne mai despărțim și așa ne-am dat seama că suntem făcuți să fim împreună”, a dezvăluit Annika, într-un interviu pentru Vogue.
Trei ani mai târziu, Tiesto a cerut-o în căsătorie pe Annika, chiar de Ziua Recunoștinței, în timp ce se aflau într-o vacanță în Maldive.
„Din păcate, timp de nouă zile a plouat nonstop cât am stat în vacanță. Tijs voia să aștepte apusul perfect, și în ultima zi, vremea s-a liniștit. Tijs a închiriat tot restaurantul și eu am crezut că vom merge la o cină romantică, dar apoi mi-am dat seama ce urma. Era un drum de petale de trandafir care ne conducea la masa noastră, și o trupă care cânta în surdină. Vinul nostru preferat se afla pe masă... Eram amândoi atât de emoționați, iar el a îngenunchiat imediat cum am ajuns acolo. A fost atât de romantic”, a povestit Annika.
Foto: Vogue Magazine