Top șase zodii în care nu poți să ai încredere. Cine sunt mincinoșii zodiacului!

Iată cine este Pinnochioul zodiacului!

Trebuie să recunoaștem, cu toții am spus cel puțin o minciună de-a lungul vieții mai mult sau mai puțin vinovată. Fie că am răspândit un zvon despre cineva sau că am găsit o scuză pentru a scăpa de responsabilități, putem spune că minciunile nevinovate fac parte din viața noastră.

Totuși, se pare că astrele își fac simțită prezența și la acest capitol, iar unele zodii sunt mai predispuse să mintă. Iată care sunt acestea!

Balanță

Nativii acestei zodii caută întotdeauna un echilibru și este greu de crezut că ar minți pe cineva. Însă, sunt atât de nehotărâți încât adesea trebuie să mintă pentru a ieși din încurcăturile în care intră. Comportamentul acestora vine din faptul că le este mult prea frică să nu îi dezamăgească pe ceilalți și inventează tot felul de scuze și povești.

Gemeni

Oamenii născuți în zodia Gemeni sunt foarte inteligenți și au tendința de a-i manipula pe ceilalți. Pentru asta, sunt capabili să spună orice și să facă promisiuni pe care nu au nicio intenție să le țină. Mai mult, datorită acestei inteligențe, sunt greu de prins cu minciuna, așa că încearcă să nu te bazezi pe ei.

Leu

Leii mint, în primul rând, pentru a-și păstra imaginea. Cum ar fi să recunoască Leul că a întârziat pentru că a trebuit să stea la coadă la pâine sau că poartă aceleași haine pentru că nu are altele curate? Nu, el o să-ți spună că a întârziat pentru că e nevoie de timp ca să arăți fabulous sau că e îmbrăcat la fel pentru că a avut o noapte nebună și nu a mai ajuns acasă. Deși minciunile lor sunt nevinovate și nu le-ar spune niciodată în situații grave, leilor le place să pară ceea ce nu sunt și de aceea, își merită locul în topul mincinoșilor!

Pești

Nativii acestei zodii mint cu ușurință, mai ales dacă nu te plac! Pentru ei, totul devine o provocare și se joacă cu mintea celorlalți. De asemenea, pentru că sunt atât de pricepuți la omis adevărul, recunosc de la o poștă alți mincinoși. Totuși, nu vor ascunde nimic de oamenii dragi lor, oricât i-ar costa!

Rac

În mod normal, minciuna nu este o caracteristică a Racilor, dar când cei dragi sunt în pericol, sunt capabili să spună orice, indiferent de consecințe. Fiind o atitudine bazată pe emoții, trebuie să ai mare mare grijă să nu fii prins în minciunile lor, pentru că rezultatele sunt adesea devastatoare.

Capricorn

Și în cazul nativilor din Capricorn minciuna se bazează pe altă caracteristică: dorința lor de a reuși. Pentru asta, ei sunt dispuși să spună orice! Deși își doresc să reușească făcând totul bine, dacă apar obstacole și sunt nevoiți să mintă, nu vor avea nicio problemă să facă asta. Ei sunt foarte pricepuți la manipulare și la realizat scenarii care să le servească scopurilor proprii și nu le pasă dacă ceilalți au de suferit.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.