Horia Brenciu este unul dintre cei mai îndrăgiți și longevivi artiști români, iar când apare pe scenă e greu să stai jos. Este un adevărat entertainer și pare că s-a născut pentru a face televiziune.
De la debutul lui pe micile ecrane, au trecut ceva ani, dar Horia îşi aminteşte momentul ca și cum ar fi fost ieri. Cu toate acestea, tocmai a sărbătorit 28 de ani de la prima lui apariție la TV și cu acestă ocazie, el a făcut o serie de dezvăluiri din spatele camerelor de filmat.
„3 octombrie 1993… Prima mea apariţie oficială pe postul public de televiziune s-a produs într-o duminică, direct in prime time, acum fix 28 ani! Era Robingo, prima licenţa internaţională din România a unui format de televiziune străin”, a scris el pe Instagram, alături de câteva imagini din prima lui zi în emisiune
„Imi amintesc perfect că nu dormisem deloc, cu o noapte înainte, iar toate cuvintele pregătite pentru începutul emisiunii s-au evaporat brusc, imediat cum mi-am auzit numele. Aveam 21 ani. Restul e… istorie”, a mai povestit artistul.
De altfel, întreaga sa viață este legată de televiziune. Potrivit declarațiilor lui, tot acolo a cunoscut-o și pe soția sa, Alice. Acum, ei au împreună patru copii: doi ai soţiei sale, pe Maria, rodul iubirii lor și un băiețel, pe care l-au înfiat de bebeluș.
„Ne-am cunoscut în TVR, cu sute de ani în urmă. Am făcut paşi multi până să devenim un cuplu. Şi unul, şi celălalt. Alice mi-a fost producător de trei ori, la TVR în 1999, la Naţional TV în 2004 şi la Pro TV în 2006. Ultima experienţa ne-a apropiat şi mai mult. Chiar dacă au existat perioade mai puţin bune, le-am depăşit cu zâmbete, cu înţelegere, cu generozitate şi multă iubire’’, povestea acesta pentru OK!