Fanii muzicii latino l-au văzut în premieră în România pe Maluma acum 3 ani în prima zi a Festivalului El Carrusel. Vara aceasta, în plină pandemie, Maluma a editat al cincelea său disc - “Papi Juancho“, care nu a putut fi prezentat live.
Așa că, în luna septembrie, Maluma a decis să pornească într-un turneu mondial de promovare a noului album. Turneu ce va ajunge și în România. Mai exact, fanii îl vor putea revedea pe Maluma în București, pe 8 aprilie 2022, în Pavilionul central Romexpo.
Printre surprizele pe care Maluma le va pregăti publicului român, cea mai mare o va reprezenta scena rotundă amplasată în mijlocul sălii, care va face ca artistul să aibă o legătură mai apropiată cu fanii.
Pentru show-ul Maluma de la București, biletele vor fi puse în vânzare pe 21 decembrie 2021 la ora 11.00 prin rețeaua Eventim și online pe www.eventim.ro, Entertix (www.entertix.ro) și iabilet.ro
Prețuri:
Pentru un număr limitat de bilete prețurile Early Bird vor fi:
Diamond Circle |Limited Early Bird| – 594 lei în loc de 691 lei.
Intrare generală (general admission) |Exclusive Early Bird| – 194 lei în loc de 292 lei.
După epuizarea biletelor de tip Early Bird, prețurile de vânzare a biletelor vor fi Diamond Circle – 691 lei și Intrare generală – 292 lei.
De asemenea, fanii Maluma au la dispoziție și categoria VIP la prețul de 756 lei.
Maluma baby
Juan Luis Londoño Arias, cunoscut drept Maluma, este un artist columbian, care s-a remarcat în 2011 prin hit-ul Farandulera, iar primul pas important l-a făcut un an mai tărziu prin albumul de debut numit “Magia“.
Maluma a ajuns unul dintre cei faimoși artiști latino, având colaborări cu Jennifer Lopez, Madonna, Shakira și Ricky Martin, printre mulți alții, a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, în categoria "Best Latin America Central Act", dar și la gala Latin Grammy Awards, pentru "Best New Artist".
Ultimul său disc, Papi Juancho, care va fi prezentat în premieră în România, a fost deja placat cu șapte discuri de platină și a intrat în mai toate topurile de specialitate, inclusiv în celebrul Billboard 200.
Dar până în aprilie, hai să ne întreținem șoldurile cu cea mai nouă piesă pe care a lansat-o, "Mama Tetema ft. Rayvanny", dar mai ales cu celelalte hituri ale lui. Avem ce pune în playlist.