Artista în vârstă de 21 de ani, fiica lui Will Smith și Jada Pinkett Smith, și-a completat recent colecția de tatuaje, așa cum putem observa pe contul ei de Instagram.
Noul desen reprezintă o mână care are o galaxie pe fundal, completată cu diferite ecuații matematice. „Omul meu @rayjtattoo a făcut-o din nou”, a notat ea în dreptul pozei de pe rețeaua socială.
Fanii au fost extrem de încântați de „opera de artă” și au complimentat-o pentru alegerea făcută. „Wow, este absolut minunat” a spus unul dintre ei, în timp ce un altul a zis „Este cel mai nebun tatuaj pe care l-am văzut, este atât de uniiiic.”
Nu este primul tatuaj al lui Willow - ea mai are o floare, jumătate de sleeve pe mâna dreaptă, cu design geometric, o zeiță Hindu, dar și o floare de lotus.
Ultimul este parte dintr-un set de „matching tattoos” cu mama ei, Jada, dar și cu bunica ei, Adrienne Banfield-Norris. Toate trei s-au tatuat în mai 2021 și au documentat procesul în cadrul emisiunii lor de pe Facebook, Red Table Talk.
La acea vreme, în timpul sesiunii de tatuat, artista a vorbit despre cum a reacționat Will atunci când ea și-a făcut primul tatuaj. „Aveam cele mai mari emoții în ceea ce-l privește. I-am arătat mamei ce vreau să-mi fac, cu trei săptămâni înainte, dar nu i-am arătat și lui tata. Odată ce l-am făcut, i-am arătat și el mi-a spus - totul este într-o ordine divină - drumul tău este drumul tău și te iubesc.”