Florence Pugh va juca în „Dune 2”, ea va avea rolul prințesei Irulan

Actrița britanică va interpreta unul dintre rolurile importante din saga Dune.

Florence Pugh își va face intrarea în universul Dune și va interpreta unul dintre cele mai importante personaje din această franciză: prințesa Irulan.    

Florence va apărea în „Dune 2”, continuarea filmului nominalizat la Oscar și regizat de Denis Villeneuve. Astfel, ea se va alătura unei distribuții pline de nume cu greutate: Timothée Chalamet, Zendaya, Rebecca Ferguson și Javier Bardem, pentru a numi doar pe câțiva.

În cea de-a doua parte vor apărea cel puțin 3 noi personaje importante: Împăratul Shaddam IV, cel care trimite familia Atreides pe Arrakis; Feyd-Rautha, nepotul baronului care conduce Casa Harkonnen; și Prințesa Irulan, fiica Împăratului și cea care va ajunge să se căsătorească cu Paul, personajul interpretat de Timothée Chalamet.

Există și câteva obstacole care ar putea face ca Pugh să nu fie 100% implicată în proiect. Actrița a susținut că așteaptă să vadă scenariul final, dar și dacă va câștiga audițiile pentru interpretarea Madonnei într-un viitor film despre viața artistei. 

Warner Bros își dorește să lanseze „Dune: Part 2” pe 20 cotombrie, 2023, iar filmările ar urma să înceapă în această vară. 

Pugh este în momentul de față o actriță foarte apreciată la Hollywood, a fost nominalizată la Oscar în 2019 pentru rolul din filmul „Little Women”, va apărea în filmul „Oppenheimer” al lui Christopher Nolan și i-a luat locul lui Scarlett Johansson ca Black Widow în Universul Marvel. 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.